Cele două echipe dobrogene din liga secundă la fotbal, Săgeata Năvodari și FC Farul Constanța, se întâlnesc, sâmbătă, de la ora 11.00 (în direct la Litoral TV), pe stadionul „Flacăra” din Năvodari, în etapa a 9-a din Seria 1. Ambele combatante se află într-un moment delicat, nereușind să câștige în ultimele trei etape. Mai mult, năvodărenii nici nu au marcat vreun gol, astfel că au pierdut fotoliul de lider în clasament, fiind la cinci puncte în urma principalei contracandidate, Academica Pitești. „Ca orice meci între echipele dobrogene, va fi și un joc al orgoliilor, astfel că nu mai contează locul din clasament. Sunt convins că va fi o partidă foarte disputată, în care ambele formații vor dori să câștige cele trei puncte. Am încredere în jucători și, chiar dacă am trecut prin momente mai dificile, sper să ne revenim și să marcăm”, a spus antrenorul năvodărenilor, Cătălin Anghel. Singura problemă de lot rămâne golgheterul Emilio Guerra, care este incomplet refăcut după accidentarea suferită în urmă cu o lună. „Este un meci important și ne gândim la cele trei puncte, mai ales că ne-am mai ridicat moralul după egalul de la Buzău”, a completat mijlocașul Cristian Ganea.
De partea cealaltă, FC Farul suferă și mai mult, echipa pregătită de Marian Pană bifând un singur succes în cele opt etape scurse din actualul sezon. În plus, constănțenii au pierdut toate cele trei meciuri disputate în ultima perioadă cu Săgeata Năvodari, ultimul în Cupa României, 1-3 după prelungiri. Chiar și așa, tehnicianul Farului este convins că jucătorii săi vor da totul pe teren și vor încerca să obțină un rezultat pozitiv. „Acesta-i fotbalul. Acest sport trebuie să se joace pe viaţă şi pe moarte, cum a fost meciul nostru cu CF Brăila. Eu aşa văd fotbalul. Plin de încrâncenare, de luptă”, a spus antrenorul grupării de pe litoral, care speră să-i recupereze până la ora partidei pe mijlocașii Ochia și Ivănică.
Echipele probabile - Săgeata (antrenor Cătălin Anghel): Albuţ - Cîrjă, Fl. Pătraşcu, R. Damian, Bruno - D. Stana, Muzac - Cr. Ganea, Vezan, Deletic - Srdic; FC Farul (antrenor Marian Pană): S. Ciucă - Băjan, D. Ciobanu, Straton, B. Dumitru - Cârstoiu, Ochia - Szalkai, R. Neagoe, Ivănică - Enciu.
Celelalte meciuri ale etapei - sâmbătă, ora 11.00: ACS Berceni - SC Bacău, Rapid CFR Suceava - Academica Pitești, Unirea Slobozia - FC Voluntari, CS Baloteşti - Gloria Buzău, CF Brăila - FCM Dorohoi.
Clasament: 1. Academica Pitești 19p (golaveraj: 16-6), 2. FC Voluntari 18p (21-5), 3. SĂGEATA NĂVODARI 14p (8-9), 4. Rapid Suceava 13p (14-9), 5. Gloria Buzău 13p (11-12), 6. Slobozia 10p (11-9), 7. Berceni 9p (15-17), 8. CF Brăila 9p (4-9), 9. FC FARUL CONSTANȚA 8p (11-12), 10. SC Bacău 7p (9-10), 11. FCM Dorohoi 7p (7-18), 12. CS Balotești 2p (7-18).