Derby judeţean la Medgidia în Liga a III-a la fotbal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Derby judeţean la Medgidia în Liga a III-a la fotbal

Sport 09 Octombrie 2009 / 00:00 1132 accesări

Astăzi şi mîine, în Liga a III-a la fotbal, vor avea loc meciurile din cadrul etapei a 9-a. Patru formaţii din judeţ vor evolua pe teren propriu, cel mai aşteptat joc fiind cel de la Medgidia, unde CSM va primi vizita primei clasate, Viitorul Constanţa. Partida este interesantă prin prisma disputei pe care cele două cluburi o au pentru doi jucători, Husein şi Nazîru, pentru că, altfel, oaspeţii pornesc cu prima şansă la obţinerea celor trei puncte. „Mă deranjează în continuare faptul că Viitorul nu le permite celor doi jucători să se întoarcă la Medgidia, la fel cum face şi Mangalia cu Dodan şi Nae, chiar dacă toate comisiile federale ne-au dat dreptate în privinţa lor. Probabil că ştiu de problemele noastre financiare şi aşteaptă desfiinţarea echipei ca să-i poată lua gratis. Noi vom încerca să ne descurcăm şi fără ei, pentru că avem promisiuni din partea Primăriei că ne va ajuta cît poate”, a declarat Mihai Cioti, preşedintele grupării din Medgidia. „Pentru noi toate meciurile sînt deosebite, iar cel de la Medgidia nu are ceva special. Ambiţiile noastre sînt pur sportive, nu vrem să demonstrăm nimic nimănui, ci doar să cîştigăm partida, aşa cum ne propunem în fiecare etapă. Cred că evoluţiile din acest campionat ale celor două echipe au fost total opuse şi că pornim cu prima şansă la victorie”, a spus Paul Peniu, preşedintele Viitorului.

Programul etapei (cu excepţia partidei de la Găeşti, toate meciurile au loc astăzi, de la ora 15.00): FC Farul II Constanţa - Viitorul Ianca (teren SNC); Callatis Mangalia - Petrolul Berca; CSM Medgidia - Viitorul Constanţa (stadion Municipal); CS Eforie - Viitorul Chirnogi; Unirea Slobozia - Oil Terminal Constanţa; ACS Berceni - CS Domneşti; Dunărea Călăraşi - Viitorul Însurăţei; Partizanul Merei - CS Tunari; UTChim Găeşti - CS Viscofil (se joacă sîmbătă, de la ora 15.00). Clasament: 1. Viitorul Constanţa 20p; 2. Berceni 17p (golaveraj: 20-2); 3. Slobozia 17p (13-3); 4. Berca 15p; 5. Domneşti 14p (20-11); 6. Merei 14p (12-6); 7. Callatis 14p (8-5); 8. Viscofil 12p (20-8); 9. Călăraşi 12p (14-14); 10. Tunari 12p (11-11); 11. Eforie 9p (11-13); 12. Ianca 9p (10-23); 13. Medgidia 8p; 14. Însurăţei 7p (6-9); 15. Chirnogi 7p (11-24); 16. Oil Terminal 7p (11-26); 17. Farul II 6p; 18. Găeşti 1p.



12