Derby judeţean la Năvodari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga a II-a, Seria I, etapa a 7-a: SĂGEATA NĂVODARI - FC FARUL CONSTANŢA

Derby judeţean la Năvodari

Sport 01 Octombrie 2011 / 00:00 1576 accesări

Sorţii au decis ca, în etapa a 7-a a Ligii a II-a la fotbal, cele patru formaţii constănţene să se întâlnească între ele! La Ovidiu, Viitorul Constanţa primeşte vizita lui Callatis Mangalia, iar Săgeata Năvodari va evolua pe teren propriu cu FC Farul Constanţa. Ambele meciuri au loc sâmbătă, de la ora 11.00, iar cel de la Năvodari va fi transmis în direct de Neptun TV.

Pentru Săgeata, meciul va fi unul special, mai ales pentru antrenorii Constantin Gache şi Costel Funda, foşti jucători la Farul. „Toate meciurile din campionat sunt grele, cu atât mai mult acesta, pentru că echipa adversă este Farul şi de aici o încărcătură specială pentru toată lumea. Însă nu avem ce pierde, nici noi, nici ei”, a declarat Constantin Gache, care la Farul, de-a lungul anilor, a fost jucător, antrenor la copii şi juniori, antrenor secund, antrenor principal, organizator de competiţii, vicepreşedinte şi preşedinte! În lotul grupării din Năvodari se află şi trei ex-farişti: Mişelăricu (jucător crescut şi format la Farul), Dorel Zaharia şi Gheară (ultimul este accidentat).

Săgeata Năvodari este în mare formă, are trei victorii consecutive şi nu vrea să se oprească aici. „Dorim să ne continuăm seria de victorii, dar nu va fi uşor. Suntem cotaţi printre favoriţii la promovare din această serie, dar mai este drum lung până acolo”, a mai spus Gache. Cu excepţia lui Gheară, Săgeata are tot lotul valid. Formaţia probabilă: Gordin - Mişelăricu, Goşa, Fl. Popa - Costachi, A. Vaştag, N. Creţu, Ochiroşii - Vezan - S. Chiţu, D. Zaharia.

La rândul lor, cei de la FC Farul Constanţa sunt conştienţi de valoarea adversarului şi de dificultatea partidei. „Săgeata are jucători foarte buni în atac, Zaharia, Chiţu sau Vezan fiind fotbalişti de mare valoare. Chiar dacă am avut probleme în apărare în acest sezon, am mare încredere în jucători că vom face un meci bun. Eu sunt adeptul schimbărilor şi chiar dacă am învins în etapa trecută, probabil vor apărea şi jucători noi în primul 11. Una va fi forţată şi de accidentarea lui Sandu“, a declarat antrenorul principal Marian Pană. Pe lângă V. Sandu, accidentat este şi Husein, astfel că formaţia probabilă de start a Farului arată astfel: Toma - I. Călin, Stegaru, L. Ştefan, Sascău - Niţescu, Stăncioiu, Buzea (Gh. Badea), Ivanovici - Pătulea, Şt. Ciobanu.



12