Fără victorie de cinci etape, FC Farul visează să dea lovitura, sîmbătă, la Urziceni, cînd va întîlni, de la ora 15.00, formaţia locală Unirea, în etapa a 21-a a Ligii I. Cele două combatante luptă umăr la umăr pentru evitarea retrogradării, fiind la egalitate de puncte în clasament, însă gazdele stau mai bine la “adevăr”. Chiar dacă un eşec i-ar apropia periculos de primul loc retrogradant, constănţenii susţin că nu este un duel decisiv. “Nu ştiu cît de spectaculos va fi jocul, dar mergem la Urziceni să cîştigăm. Jucăm altceva faţă de prima parte a campionatului, chiar dacă nu am reuşit să cîştigăm contra vasluienilor. Sîntem o echipă care joacă fotbal, nu dăm tare în minge ca să scăpăm de ea, ci încercăm să o punem jos şi să urcăm în atac prin pase. Nu se poate schimba însă totul în doar o lună-două şi nu-mi pot asuma ce s-a întîmplat pînă acum”, a spus Basarab Panduru. Tehnicianul constănţean va începe întîlnirea de sîmbătă în aceeaşi formulă de echipă folosită săptămîna trecută. Astfel, liberianul Ben Teekloh îşi va păstra postul de titular ca mijlocaş defensiv în dauna internaţionalului de tineret Vasile Păcuraru. “S-a văzut ca a dorit să facă multe în teren, dar are nevoie de timp pentru a se adapta. Sper ca evoluţiile sale să crească de la meci la meci”, şi-a explicat Panduru alegerea făcută. O situaţie mai delicată este însă în ofensivă, unde Tibor Moldovan şi Cosmin Tilincă nu pot fi utilizaţi din cauza accidentărilor, astfel că singura variantă de rezervă a veteranului fiind congolezul Armel Disney, care nu a prins nici măcar banca de rezerve la jocul cu FC Vaslui. “Aveam deja trei atacanţi în lot şi de aceea am renunţat la Disney. Din păcate, dacă se lipseşte Guriţă, avem probleme în atac, dar sper ca pe viitor şi ceilalţi atacanţi să ajute echipa”, a explicat Panduru.
Duel “stelist”
Partida de la Urziceni va reprezenta şi un duel între doi tehnicieni din generaţia tînără, ambii provenind din curtea Stelei. Echipele conduse de cei doi s-au întîlnit o singură dată în istorie, în turul acestui campionat, cînd pe banca Farului se afla însă sîrbul Momcilo Vukotic. Ialomiţenii s-au impus atunci cu 1-0 la Constanţa, unicul gol aparţinîndu-i lui Aldea.
Formaţii probabile - Unirea (antrenor Dan Petrescu): Oltean - Balauru, G. Munteanu, Galamaz, Bordeanu - Onofraş, Haciatrian, C. Constantin, Pădureţu - Mara, B. Stancu; Farul (antrenor Basarab Panduru): Vlas - Farmache, I. Barbu, Şchiopu, Maxim - M. Nae, Teekloh, Senin - Todoran, Guriţă, I. Apostol. Arbitri: Alexandru Tudor (Alba Iulia) - Adrian Vidan şi Eduard Ungureanu (toţi din Bucureşti).
Gloria Bistriţa a cîştigat primul meci al etapei
Programul etapei - vineri: Jiul Petroşani - Gloria Bistriţa 0-1 (G. Mureşan 79); sîmbătă: UNIREA URZICENI - FC FARUL CONSTANŢA (ora 15.00; Naţional TV); FC Naţional - CFR Cluj (ora 15.30; Kanal D); UTA - FC Argeş (ora 15.30; netelevizat); U. Craiova - Rapid (ora 20.45; Antena 1); duminică: Pandurii Tg. Jiu - Poli Iaşi (ora 14.00; Telesport); FC Vaslui - Steaua (ora 15.30; Naţional TV); Poli Timişoara - Dinamo (ora 20.00; Kanal D); Ceahlăul Piatra Neamţ - Oţelul Galaţi (ora 20.45; Telesport).
Clasament
1. Dinamo 20 18 1 1 42-10 55 (+22)
2. Steaua 20 11 7 2 37-10 40 (+7)
3. Rapid 20 11 6 3 35-14 39 (+6)
4. CFR Cluj 20 11 4 5 39-25 37 (+7)
5. Gloria Bistriţa 21 11 3 7 27-19 36 (+3)
6. Poli Timişoara 20 9 5 6 20-16 32 (+2)
7. Oţelul Galaţi 20 9 3 8 27-34 30 (0)
8. FC Vaslui 20 8 5 7 26-30 29 (-1)
9. UTA 20 7 4 9 17-20 25 (-5)
10. Poli Iaşi 20 6 7 7 23-27 25 (-5)
11. U. Craiova 20 6 7 7 22-33 25 (-5)
12. Pandurii Tg. Jiu 20 6 5 9 15-22 23 (-4)
13. FC FARUL 20 5 7 8 21-22 22 (-8)
14. Unirea Urziceni 20 6 4 10 16-22 22 (-5)
15. Ceahlăul 20 5 3 12 14-30 18 (-9)
16. FC Argeş 20 4 2 13 13-26 15 (-18)
17. FC Naţional 20 3 5 12 14-31 14 (-13)
18. Jiul 21 3 5 13 9-26 14 (-16)