ORGOLII LA MAXIM. Etapa a 9-a a Ligii a II-a programează sâmbătă, de la ora 11.00, unul dintre derby-urile judeţene din Seria I, Săgeata Năvodari (locul 2, cu 18 puncte) urmând să dea piept, pe teren propriu, cu FC Farul Constanţa (locul 10, 10p), meciul fiind transmis în direct de Neptun TV. Cele două combatante se află în situaţii total diferite, gazdele luptându-se la promovare, în timp oaspeţii se află în plină reconstrucţie, după schimbul masiv de jucători din acest vară. Chiar şi aşa, partida se anunţă extrem de încinsă, FC Farul încercând să dea peste cap toate calculele hârtiei şi să se revanşeze după cele două eşecuri suferite în meciurile directe din sezonul trecut. „Obiectivul nostru, la meciurile din deplasare, este să nu pierdem şi, dacă se poate, să nu primim gol. Dacă putem să câştigăm cele trei puncte, cu atât mai bine, mai ales că sâmbătă va fi un derby local, al orgoliilor. Nu ştiu dacă lotul de la Săgeata este mai valoros decât al nostru. Acest lucru se va vedea pe teren”, a spus preşedintele Farului, Relu Damian. Strategia construită de “Părinte” pentru meciul de sâmbătă a fost dată peste cap de indisponibilitatea de ultimă oră a francezului Nicolas Vajou. Fundaşul central în vârstă de 24 de ani a fost internat în spital din cauza unei enterocolite, iar absenţa sa va produce mai multe schimbări în defensiva Farului. De partea cealaltă, năvodărenii sunt convinşi că vor bifa încă un succes şi vor continua lupta pentru promovarea în prima ligă. „Vom avea o misiune dificilă, dar sper să facem un joc bun şi să luăm cele trei puncte, pentru că valoarea lotului este peste cea a adversarului. Ştiu că derby-urile, în special cele locale, reprezintă altfel de meciuri, dar valoarea trebuie să primeze. Farul a primit un singur gol în ultimele cinci partide, perioadă în care nu a cunoscut înfrângerea, dar trebuie să găsim soluţii pentru a învinge această apărare”, a spus antrenorul gazdelor, Aurel Şunda.
AJUTAŢI DE AUTORITĂŢILE LOCALE. Jucătorii de la FC Farul au revenit, vineri, în cantonamentul de la stadion, după ce situaţia delicată de la club s-a rezolvat cu sprijinul autorităţilor locale. „Trebuie să clarific problema de joi, când am rămas fără apă rece din cauza unei întâmplări nefericite. Am primit sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa. S-a răspuns pozitiv, apa a revenit la stadion, iar săptămâna viitoare vom discuta posibilitatea să fim ajutaţi şi cu alte utilităţi. Faptul că totul s-a rezolvat atât de rapid reprezintă un semnal pozitiv. Ştiu că în fruntea judeţului sunt oameni care iubesc sportul, ceea ce mă face să fiu optimist”, a spus preşedintele Relu Damian. Totodată, oficialul grupării de pe litoral a mulţumit televiziunii Neptun TV pentru eforturile făcute pentru a transmite meciul de sâmbătă: „Nu cred că, atât timp cât FRF şi-a dat acordul, noi ne-am dat acordul, deţinătorii drepturilor de televizare şi-au dat acordul, organizatorii pot pune probleme pentru televizarea jocului. Doar dacă este ceva necurat la mijloc”.
Echipele probabile - Săgeata (antrenori Aurel Şunda şi Constantin Funda): Fl. Olteanu - Bold, Goşa, Fl. Popa, A. Vlad - Boroştean, Olah, V. Apostol, Vezan - Jianu, S. Chiţu; FC Farul (antrenori Ioan Sdrobiş şi Gică Butoiu): Zdrâncă - Niţescu, Buzea, L. Ştefan, Paşcovici, Boboc - B. Rusu, Lucan, L. Mihai II, I. Lupu - Ad. Câmpeanu. Arbitri: Teodor Crăciunescu (Rm. Vîlcea) - Edurad Ungureanu (Bucureşti) şi Daniel Hulubei (Vaslui).