Dereglarea curenţilor din Atlantic, mai lentă decît se anticipase

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dereglarea curenţilor din Atlantic, mai lentă decît se anticipase

Monden 18 Iulie 2009 / 00:00 440 accesări

Dereglarea curenţilor din Oceanul Atlantic, care determină accelerarea schimbărilor climatice, s-ar putea produce mai lent decît se preconiza anterior, permiţînd ecosistemelor să se adapteze la noile condiţii climatice, potrivit unui studiu publicat în revista ”Science”. Pînă în prezent, numeroşi oameni de ştiinţă se temeau că perturbarea curenţilor din Atlantic se produce foarte rapid şi că astfel se accelerează şi încălzirea climatică a planetei. Aceşti curenţi oceanici s-au mai dereglat deja şi în trecut, uneori foarte rapid, ca urmare a cantităţilor masive de apă dulce provenind din topirea gheţarilor, aminteşte studiul. S-ar părea că, în prezent, topirea gheţarilor are loc progresiv, ceea ce permite ecosistemelor să dispună de suficient timp pentru a se adapta noilor condiţii climate, explică unul dintre autorii studiului, Peter Clark, profesor la Universitatea din Oregon. ”Datele noastre arată că aceşti curenţi oceanici au o tendinţă de încetinire, ceea ce poate însemna o scădere cu 30% pînă la sfîrşitul secolului. Este vorba, cu siguranţă, despre o evoluţie bruscă, care poate duce la importante schimbări climatice. Dar curenţii nu urmează să dispară în termen de cîteva decenii, aşa cum s-au temut unii”, adaugă acesta.

Cercetătorii au realizat, pentru acest studiu, o simulare a condiţiilor atmosferice şi oceanice din cea mai avansată eră glaciară şi a schimbărilor climatice cele mai semnificative pe care le-a cunoscut Terra acum 14.500 de ani. Topirea gheţarilor din America de Nord a determinat dereglarea curenţilor atlantici, a condus la încălzirea Groenlandei şi la topirea calotei arctice. ”Acestea s-au întîmplat în trecut, dar întrebarea este dacă pe viitor se va întîmpla la fel”, problematizează un alt autor al studiului, Zhengyu Liu, climatolog al Univeristăţii din Wisconsin-Madison. Complexul program dezvoltat de oamenii de ştiinţă, pînă în prezent, a simulat în proporţie de o treime dereglarea oceanică din ultimii 21.000 de ani. Programul trebuie să stabilească actualul stadiu al Atlanticului, pentru a face proiecţii pentru următorii 200 de ani.

Taguri articol


12