„Dăm concert caritabil. Hai, veniţi şi voi!\", a fost apelul lansat către prietenii din urbe de liderul formaţiei Desant, Alin Achim, înainte de seara de joi, când a concertat pentru copiii cu autism din judeţ, în clubul constănţean Doors. Al treilea eveniment din seria „Music for Autism”, organizat de Veronica Neguţu, de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Maria Montessori\" şi clubul Doors, s-a bucurat de un public entuziast, dar nu şi numeros, frigul ţintuind în case constănţenii. Alex Anca (voce), Tibi Săulescu (chitară), Vlad Toma (clape), Alin Achim (bas) şi Mihai Dobrescu (tobe) au urcat pe scenă după ce prietenii lor, de la Lupu\' cel Rău, au deschis concertul.
Fost basist în Cargo, Alin Achim a înfiinţat formaţia Desant la sfârşitul lui 2010, împreună cu fostul baterist al formaţiilor Black Roses, Intercity şi Ego, Mihai Dobrescu. Consacrarea a venit imediat, anul 2012 încununându-i de premii şi participări în concerte cu nume mari din rock. În noiembrie 2012, la Timişoara, oraşul natal al trupei, Desant a lansat primul album intitulat „Joc de Noroc\", realizat în format digipak, cu 14 piese şi produs de propria casă de discuri, Desant Factory.
Recunoscând că el şi colegii lui au dat telefoane prin oraş, să cheme lumea în club, Alin Achim a declarat pentru „Telegraf”: „E primul nostru concert în scop caritabil şi ca... proaspăt student, la 41 de ani, am avut ocazia să aflu multe lucruri despre autism. Legăturile cu Constanţa sunt foarte strânse. Sunt prieten vechi cu Veronica (n.r. Neguţu - Centrul „Maria Montessori\"), iar Alex, vocea trupei, este constănţean. Ne bucurăm tare să ajutăm copiii în dificultăţi, dar ne mâhneşte că publicul răspunde cam greu la astfel de apeluri umanitare. Sunt fericit că şi alte trupe s-au implicat în proiectul „Music for Autism”. Ca artişti, avem de dat înapoi din ceea ce primim de la oameni\".