Liniştea poligonului de la Capu Midia a fost, ieri, tulburată de zgomotul asurzitor a patru elicoptere Black Hawk care veneau din Bulgaria şi care au aterizat pentru cinci minute pe teritoriul românesc. Cei 30 de militari dotaţi cu echipament de ultimă oră au împînzit poligonul şi au luat cu asalt trei clădiri dezafectate în care se refugiaseră 13 terorişti pregătiţi pentru a ataca zona urbană. Soldaţii aparţinînd forţelor militare ale Statelor Unite, României şi Bulgariei au nimicit inamicii, dar au înregistrat şi cîteva pierderi: trei militari au fost ucişi şi alţi trei răniţi. Acesta este scenariul după care s-a derulat ultima parte a exerciţiului internaţional "Immediate Response 2006". Aplicaţia a reunit forţe militare din Statele Unite ale Americii, România şi Bulgaria, gazda exerciţiului.
Timp de trei săptămîni, în poligonul de la Novo Selo, trupe americane, bulgare şi române s-au antrenat în cadrul exerciţiului miliar "Immediate Response 2006". Aplicaţia se desfăşoară anual începînd din 2002 şi la misiuni participă forţe ale Statelor Unite, cantonate în Europa şi efective ale statelor membre Nato. Anul acesta, pentru prima dată, exerciţiul este trilateral şi are ca scop antrenarea forţelor participante şi constituirea unui contingent care să poată face faţă unor misiuni reale în teatrele de operaţiuni din Afganistan sau Irak. Militarii români care au fost implicaţi în misiune fac parte din batalionul de Infanterie 26 "Neagoe Basarab" din Craiova cunoscut şi sub denumirea de "Scorpionii Roşii". Antrenamentul comun al forţelor militare din cele trei state membre NATO nu este o noutate pentru soldaţii români care au luptat alături de cei americani în Irak. De asemenea, acest tip de exerciţiu a avut loc şi anul trecut în poligonul de la Babadag. "Aplicaţia este asemănătoare cu cea de anul trecut din România. Este adevărat că există însă şi unele diferenţe. Este pentru prima dată cînd sînt implicate trei naţiuni şi am avut posibilitatea ca piloţii noştri să se antreneze zburînd pe distanţe mari. Ei au venit de la Novo Selo, Bulgaria pînă aici şi nu au întîmpinat dificultăţi. Această aplicaţie este o replică a misiunilor pe care le îndeplinim în Afganistan şi Irak", a declarat ofiţerul de relaţii cu presa al exerciţiului "Immediate Response", maiorul Michael Indovinna. Asemănarea între "Romex 2005" şi "Immediate Response 2006" nu este întîmplătoare, pentru că militarii americani care au eleborat exerciţiul sînt aceiaşi. " Aplicaţia se desfăşoară după acelaşi scenariu, dar sînt mai mulţi militari implicaţi anul acesta. Abia aşteptam să ajung în România, pentru că anul trecut m-am simţit foarte bine aici şi am colaborat execelent cu soldaţii români care s-au antrenat la Babadag. Într-adevăr, între noi s-a creat o legătură strînsă şi se poate observa acest lucru atît la nivel militar, dar şi prin faptul că s-au legat prietenii trainice", a continuat maiorul Michael Indovinna.
Echipamente de ultimă oră
Soldaţii care au luat parte la Immediate Response au purtat echipamente de ultimă oră, care le permit observatorilor să identifice care dintre luptători este "lovit de inamic". Astfel, fiecare cască şi vestă antiglonţ au fost dotate cu sisteme GPRS, care erau conectate la computerele din cartierul general, iar în momentul în care unul dintre soldaţi era rănit în luptă, acestuia îi era acordat primul ajutor. Mai mult decît atît, soldaţii români şi cei americani au făcut schimb de aramament pentru a spori gradul de interoperabilitate între cele două forţe. "Am utilizat o armă din dotarea Brigăzii de Geniu din Divizia 1 Blindată a Statelor Unite ale Americii. Este vorba de un M4, de calibrul 5,56 mm. Şi noi le-am împrumutat lor mitralierele noastre de calibrul 7,62mm. Cu bulgarii nu a fost nevoie să facem schimb, deoarece folosesc acelaşi armament ca şi noi. În grupa mea, care era formată atît din americani, cît şi de bulgari, unul dintre colegi a fost ucis şi a trebuit să iau arma lui", a declarat plutonierul Vlad Florian, din cadrul Batalionului "Scorpionii Roşii". Exerciţiul a fost considerat un succes de către observatori, deşi bilanţul aplicaţiei va fi încheiat abia peste cîteva zile, cînd trupele vor fi redislocate la unităţile din care fac parte. "Scopul misiunii a fost atins. Într-adevăr, cele trei state au conlucrat foarte bine şi putem spune că militarii români operează la fel de bine şi de eficient ca şi colegii lor americani. Putem spune că soldaţii noştri pot face faţă cu brio unor misiuni reale în teatrele de opreţiuni, fapt pe care l-au şi demonstrat", a declarat şeful Statului Major al Forţelor Terestre, gen lt dr Ioan Sorin. Şi militarii bulgari au fost mulţumiţi de cooperarea cu armata română şi cea a Unchiului Sam. "Este pentru prima dată cînd participăm la un astfel de exerciţiu şi sperăm că prin intermediul acestei aplicaţii am stabilit o legătură şi mai strînsă între cele trei state ", a declarat codirectorul bulgar al exerciţiului "Immediate Response 2006", col. Peter Petkov Petrov. La finalul apliacţiei, militarii români, bulgari şi americani au fost felicitaţi de către şeful Statului Major al Forţelor Terestre, gen lt Ioan Sorin şi au plecat în zbor, la bordul elicopterelor Black Hawk, spre baza militară de la Novo Selo, din Bulgaria.