Prim-vicepreşedintele PSD Constanţa, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Daniel Constantinescu, a declarat, ieri, că victoria obţinută de PSD în judeţ reprezintă o responsabilitate imensă care apasă pe umerii echipei social-democraţilor constănţeni, mai ales în privinţa localităţilor de la malul mării, pentru că oamenii îşi doresc în localităţile lor realizări similare cu cele ale primarului Radu Mazăre de la Constanţa: “Vorbim despre Mangalia, Neptun, Olimp, Jupiter, Saturn, Venus, Cap Aurora, altădată bijuterii ale litoralului, astăzi, din păcate, locuri pline de ţînţari, scufundate în întuneric şi lipsite de turişti“. Referindu-se la Năvodari, cuprins în Zona Metropolitană Constanţa, Constantinescu a subliniat că oraşul va deveni o prelungire a staţiunii Mamaia (Mamaia 1), iar în continuare, Lumina va deveni Mamaia 2. La nivelul judeţului, în cele 70 de unităţi teritorial administrative, PSD a obţinut 42 de mandate de primari, PDL, 14, PNL, 11, PNŢ- CD, 2, iar PER, 1. Potrivit spuselor lui Constantinescu, 549.036 de locuitori, reprezentînd 76,52% din populaţia judeţului, sînt conduşi de primari PSD. Referitor la alianţele electorale încheiate de PSD pentru turul II cu diferite partide politice, Constantinescu a precizat că se bucură că reprezentanţii formaţiunilor politice au avut înţelepciunea, în ceasul al 12-lea, să pună interesul localităţilor mai presus de conflictele politice: “Important este că, pentru prima oară, sudul litoralului şi Mangalia vor avea un moment de dezvoltare. Se poate începe cu curăţenia, se pot obliga hotelierii să-şi reabiliteze măcar estetic clădirile“, a spus prim-vicepreşedintele PSD, adăugînd că alianţele nu s-au încheiat pentru ca alte partide să obţină funcţii de viceprimari sau şefi de comisii, ci pentru a sprijini în turul doi candidaţii PSD rămaşi în competiţii. Constantinescu a mai spus că judeţul Constanţa este al doilea contribuabil la bugetul naţional, cu 11,3%, şi ar trebui să beneficieze de mai mulţi bani de la Centru. “Voi solicita Biroului Permanent Naţional al PSD votarea în Parlament a legilor descentralizării. Degeaba vor încerca primarii să îmbunătăţească învăţămîntul, de exemplu, dacă directorul şcolii şi inspectorul şef sînt numiţi pe criterii politice de la Bucureşti“, a declarat Constantinescu. El a adăugat că acest pachet de legi a fost asumat de ambele Guverne Tăriceanu, 1 şi 2, însă nu a fost aplicat de niciunul dintre ele. “Cerem conducerii PSD să depună de urgenţă, cu toţi parlamentarii noştri, aceste legi ale descentralizării în Parlament, să le votăm împreună cu cei care înţeleg ce înseamnă descentralizarea“, a mai spus Constantinescu.