Deschidere de an la Universitatea „Andrei Şaguna”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Deschidere de an la Universitatea „Andrei Şaguna”

Politică 01 Octombrie 2007 / 00:00 727 accesări

Festivitatea de deschidere de la Universitatea „Andrei Şaguna” are o dublă semnificaţie: astăzi se deschide anul universitar 2007/2008 şi, tot astăzi, sînt sărbătoriţi 15 ani de existenţă a universităţii constănţene. Începînd cu orele 12.00, în Aula Magna a universităţii, se va desfăşura festivitatea ce va marca cele două momente, printre invitaţi numărîndu-se şi importante personalităţi, precum Teodor Meleşcanu, Cosmin Guşe, Bogdan Pascu, acad. Constantin Bălăceanu Stolnici ş.a., care au ţinut să fie alături de profesorii şi studenţii şagunişti. Cu această ocazie, studenţii şi cadrele didactice de la specializarea Jurnalism, vor vernisa o expoziţie proprie de fotografie. Tot astăzi debutează şi un program european care răspunde priorităţii de educare şi perfecţionare a cadrelor didactice privind strategia de la Lisabona. Astfel, timp de doi ani, Universitatea „Andrei Şaguna” este parteneră în acest program cu Universitatea din Palermo - Italia; Universitatea Tehnică din Dresda, Germania; Universitatea din Bochum, Germania; Centrul de Învăţămînt Vilnius - Lituania; Departamentul de Formare a Cadrelor Didactice din Hoogpoort, Belgia; Universitatea Comenius - Bratislava, Slovacia. Programul urmăreşte dezvoltarea cooperării internaţionale în domeniul învăţării continue, dezvoltarea abilităţilor de predare/învăţare şi încurajarea tinerilor pentru a urma o carieră didactică. Printre activităţile programului se numără fluxuri de mobilităţi pentru profesori şi studenţi între universităţile partenere, seminarii regionale şi conferinţe internaţionale (acestea vor fi susţinute la Palermo, Bratislava şi Constanţa).



12