Descinderi în forţă şi reţineri de traficanţi de carne vie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Descinderi în forţă şi reţineri de traficanţi de carne vie

Eveniment 20 Septembrie 2006 / 00:00 947 accesări

De ani buni, o reţea de infractori români, în mare parte originari din judeţele Constanţa, Botoşani şi Suceava, a exploatat sexual zeci de tinere din întreaga ţară, care erau atrase sub diverse motive în Olanda, după care erau obligate să se prostitueze în zonele rău famate ale oraşului Amsterdam. După luni bune de anchetă, vinerea trecută, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Bucureşti au dispus începerea urmăririi penale împotriva a 17 persoane, atît cetăţeni români, cît şi olandezi, acuzaţi că s-au constituit într-o grupare infracţională, specializată în traficarea şi exploatarea sexuală a femeilor. Ieri dimineaţă, echipe formate din reprezentanţi ai DIICOT Bucureşti, IGPR şi ai Direcţiei Generale de Crimă Organizată au efectuat în paralel mai multe percheziţii domiciliare în judeţele Constanţa, Botoşani şi Suceava, reţinînd şi 11 persoane bănuite a fi implicate în această reţea ilegală. Cu ocazia percheziţiilor au fost găsite documente de călătorie, acte de transferuri bancare, numeroase înscrisuri, bunuri şi valori provenite din săvîrşirea infracţiunilor, precum şi un pistol de calibru 9 mm, cu muniţia aferentă. Pe litoral, descinderile au fost efectuate în jurul orei 6 dimineaţa, la ele participînd şi lucrători ai Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog (BCCOA) Constanţa, care au sprijinit acţiunile mai mult din punct de vedre logistic. Cei 11 români reţinuţi, ieri dimineaţă, în cele trei judeţe, sunt în prezent audiaţi de procurori, aceştia urmînd să stabilească întreaga activitate infracţională a organizaţiei. În timpul audierilor, anchetatorii au aflat modul în care această reţea a funcţionat. Activitatea era organizată pe trei "paliere", în sensul că tinerele erau racolate în judeţul Botoşani, transportate în străinătate de grupul din Constanţa şi exploatate sexual la Amsterdam de către cei care locuiau în Olanda. Fetele, multe dintre ele minore, erau racolate prin firma Namida SRL Botoşani, care le promitea victimelor că vor lucra în Olanda ca dansatoare, barmani, ospătari, dame de companie sau culegătoare de măsline (!). Cea care conducea firma din Botoşani era însă soţia unui român plecat de ani buni în Olanda, "specialist" în traficul de persoane şi care fusese deja condamnat în Ţara Lalelelor la cinci ani de închisoare pentru astfel de fapte. Odată ajunse la Amsterdam, fetele erau trimise direct "la produs" şi toate veniturile realizate de ele erau încasate de membrii reţelei. Procurorii spun că, pentru a fi cît mai "cuminţi", fetele erau bătute, supuse unor nenumărate violenţe iar unele dintre ele erau chiar "iniţiate" în meserie, de membrii reţelei, înainte de a fi trimise "pe piaţă". De asemenea, fetele erau ameninţate cu datorii fictive, traficanţii spunînd că ele le datorează sume mari de bani, echivalente obţinerii de documente legale necesare plecării în străinătate. O parte dintre victimele grupului româno-olandez au fost deja identificate, dar anchetatorii bănuiesc că numărul lor este mult mai mare decît cel cunoscut în prezent. Victimele depistate au fost audiate de psihologi, care le oferă şi consilierea necesară pentru a trece peste şocul "excursiei în Olanda". Mai mult, avînd în vedere că membrii reţelei sînt persoane extrem de violente cu mari conexiuni în lumea interlopă, martorii din aceste dosare au fost audiaţi sub identitate protejată.



12