Ofiţerii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) au descins, joi seară, la clubul “Kremlin”, din staţiunea Neptun şi la Bowling-ul din staţiunea Saturn, de unde au ridicat mai multe documente, pentru verificări. Oamenii legii spun că la cele două controale participă şi comisarii Gărzii Financiare Constanţa. Autorităţile iau la bani mărunţi actele contabile ale celor două societăţi comerciale. “Acţiunea vizează combaterea evaziunii fiscale. Astfel de verificări au avut loc de-a lungul întregului sezon estival, în diferite locaţii de pe litoral. În cazul în care lucrătorii Direcţiei de Investigare a Fraudelor vor descoperi nereguli, aceştia vor lua măsurile legale care se impun”, a declarat Raluca Seucan, purtătorul de cuvânt al IGPR.