Descinderi la administratorul unei case de amanet

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Descinderi la administratorul unei case de amanet

Eveniment 23 Septembrie 2016 / 14:58 551 accesări

Administratorul unei firme de amanet din Mureş a fost reţinut în urma a cinci percheziţii la punctele de lucru ale societăţii şi la locuinţa sa. El este acuzat de anchetatori că nu a înregistrat maşinile preluate în amanet, ci a făcut acte de vânzare-cumpărare în calitate de persoană fizică. Potrivit unui comunicat, polițiștii au derulat, joi, cinci descinderi în municipiul Târgu Mureş, la punctele de lucru ale unei firme de amanet şi la locuinţa administratorului acesteia, bănuit de evaziune fiscală în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor. Conform sursei citate, administratorul nu ar fi înregistrat în evidenţele contabile documentele de achiziţie ale mai multor autovehicule preluate în sistem de amanet, ci ar fi întocmit pentru acestea acte de vânzare-cumpărare ca persoană fizică. Documentele de achiziţie ar fi facilitat sustragerea de la plata taxelor către administraţia financiară, în urma valorificării bunurilor. Poliţiştii au ridicat la percheziţii 7.000 de lei şi 1.650 de euro, contracte de amanet și de vânzare-cumpărare, un laptop, un pistol cu bile, un pistol cu aer comprimat şi două plăcuţe de confecţionat ştampile cu literele din matriţe. În acest caz, 12 persoane au fost audiate la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, iar administratorul, în vârstă de 28 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. La percheziţii au participat și poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale.



12