Mai multe echipe de poliţişti au descins, ieri, la primele ore ale dimineţii, într-un imobil din localitatea constănţeană Bărăganu. Oamenii legii spun că Robert Relu Olaru era bănuit că în curtea sa s-ar fi aflat mai multe piese provenite din dezmembrarea unor autoturisme furate. În urma raziei, poliţiştii au descoperit un rezervor, o instalaţie GPL şi puntea faţă a unui autoturism Dacia. Anchetatorii spun că au reuşit să dea de urma lui Olaru după ce, pe data de 5 martie, a fost arestat Nicolae Neagu, de 24 de ani, din Feteşti. Poliţiştii de la Serviciul Investigarea Fraudelor spun că seria spargerilor a început în noaptea de 18 spre 19 februarie. La acea dată, tânărul, împreună cu Laurenţiu Neagu, de 18 ani, din Feteşti, au sustras o Dacie 1310 albă, de pe o stradă din oraşul Techirghiol. Maşina a fost găsită a doua zi, de oamenii legii, în localitatea constănţeană Viişoara. În noaptea de 22 spre 23 februarie, cei doi, folosind chei potrivite, au deschis portiera unei Dacii 1310, parcată pe strada Tulcei, din Constanţa, şi au fugit la bordul autoturismului. Maşina a fost găsită, peste două zile, în satul Runcu. Ultimul furt a fost comis în noaptea de 3 spre 4 martie. Cei doi suspecţi au spart o Dacie 1310, parcată pe strada Dobrilă Eugeniu, luând din maşină un telefon mobil. În aceeaşi noapte, Laurenţiu Neagu şi Nicolae Neagu au furat o Dacie 1310, parcată pe strada Viitorului, din oraşul Constanţa. Anchetatorii spun că autoturismul a fost apoi dezmembrat şi vândut pe bucăţi. Cu toate că în curtea lui Robert Relu Olaru au fost găsite bunuri provenite din furturile comise de Neagu, Olaru nu a fost pus încă sub învinuire şi este audiat în calitate de martor.