Poliţiştii gorjeni au surprins miercuri, în flagrant, pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin, doi bărbați care transportau cu mașina personală mai multe produse de contrabandă. Anchetatorii au ridicat din autovehicul 15.680 de ţigarete, 1.800 de grame de tutun mărunţit şi cinci litri de alcool, pe care cei doi le-ar fi introdus în mod ilegal pe teritoriul României. Acțiunea a fost coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Simultan, polițiștii au efectuat zece percheziţii, pe raza judeţelor Mehedinţi, Gorj şi Teleorman, la domiciliile altor persoane care ar fi participat la distribuirea şi comercializarea produselor de contrabandă! În urma acestei operațiuni au fost confiscate 13.500 de ţigarete, 3.200 de grame de tutun mărunţit şi 71 de litri de alcool. Patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 35 şi 60 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, au fost reținuți pentru 24 de ore.
Citește și: