Descoperire incredibilă în Egipt! Nu mai credea nimeni...

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Descoperire incredibilă în Egipt! Nu mai credea nimeni...

Ştiință 23 Aprilie 2018 / 17:00 2022 accesări

Trecutul se descoperă zi de zi, săpătură după săpătură, chiar şi în locurile cele umblate şi care par că nu mai au nimic de oferit. Ei bine, în Egipt a fost făcută o descoperire incredibilă, la doar câțiva pași de locul princare se plimbă milioane de turiști în fiecare an! Potrivit autorităților, aceasta este una dintre cele mai importante descoperiri din ultima perioadă. Arheologii egipteni au dat pesteunaltar anticşi un bust reprezentând un împărat roman în sudul Egiptului. Altarulzeului Osiris-Ptah Neb, datând din perioada celei de-a 25-a dinastii, a fost găsit în complexul de temple din Karnak, aflat în oraşul Luxor. Descoperirea este importantă datorită locului în care a fost făcută, potrivit şefului Departamentului pentru Antichităţi Egiptene, Ayman Ashmawy. Acestaltareste amplasat în partea sudică a templului lui Amun-Re, în vreme ce anterior au mai fost găsitealtaredoar în estul şi nordul templului, în concordanţă cu credinţele egiptene, a mai spus oficialul într-o declaraţie.

Printre celelalte artefacte descoperite se află o colecţie de ceramică, partea inferioară a unei statui în poziţie şezândă şi un fragment dintr-un panou din piatră înfăţişând o masă pentru ofrande pe care sunt înfăţişate un berbec şi o gâscă. Acestea erau simbolurile zeului antic Amun, potrivit lui Essam Nagy, conducătorul echipei de cercetare din zonă. Bustul împăratului roman Marc Aureliu a fost descoperit în templul din Kom Ombo din oraşul Aswan, în partea de sud a Egiptului. Statuia este ''unică'' deoarece reprezentările sculptate ale acestui împărat sunt rare în Egipt, precizează Ashmawy.

Aceste artefacte sunt cele mai recente din seria de descoperiri anunţată în Egipt în ultimele luni, potrivit Agerpres. Egiptul încearcă să-şi revitalizeze industria turismului, o sursă importantă de venit după ce acest domeniu a fost sever afectat de instabilitatea care a urmat revoluţiei împotriva dictatorului Hosny Mubarak din 2011.

Taguri articol


12