Mai multe persoane au sunat vineri dimineaţă la 112 şi au reclamat că un bărbat s-a sinucis pe faleza Portului Tomis, în zona din spatele fostului sediu al Băncii Naţionale, din Constanţa. Martorii le-au spus poliţiştilor că, în momentul în care s-au apropiat de scările care duc spre Portul Tomis, au observat silueta bărbatului printre copaci. Oamenii legii spun că victima s-a spânzurat de creanga unui copac, cu o curea din piele, şi, pentru a o elibera din ştreang, s-a cerut ajutorul unui echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“. Medicii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa ajunşi la locul incidentului au încercat să îl resusciteze pe bărbat, însă eforturile lor au fost zadarnice. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au aflat identitatea victimei: Victor Florescu, de 72 de ani, din Constanţa. Oamenii legii spun că bărbatul fusese reclamat de rude, joi, ca fiind dispărut de la domiciliu. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la Morga Cimitirului Central în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor morţii. (F.C.)