O echipă de cercetători americani a descoperit doi noi anticorpi foarte puternici, care vor permite crearea unui vaccin eficient împotriva virusului HIV, care provoacă maladia SIDA. Specialiştii vor încerca să exploateze punctele vulnerabile ale virusului imunodeficienţei umane dobÎndite (HIV), pentru a elabora noi strategii medicale care să permită obţinerea unui vaccin eficient. Medicii speră astfel să stopeze evoluţia acestei maladii infecţioase, care a făcut peste 25 de milioane de victime din 1981 şi până în prezent, mai ales în ţările în curs de dezvoltare şi în special în Africa subsahariană.
Aceşti anticorpi au fost numiţi bNAbs şi au capacităţi extinse de neutralizare a HIV, un virus dificil de combătut din cauza multiplelor lui mutaţii care se succed cu mare rapiditate. Procesul prin care aceşti anticorpi au fost descoperiţi va releva, probabil, şi alte puncte vulnerabile ale virusului. Specialiştii au realizat acest studiu lucrînd cu eşantioane de sînge contaminat cu HIV, provenind de la 1.800 de voluntari din zece ţări, din care şapte se află în Africa subsahariană. „Această descoperire reprezintă ea însăşi o realizare promiţătoare în vederea obţinerii unui vaccin eficient împotriva SIDA, pentru că acum avem o mai bună ţintă potenţială asupra căreia putem să ne mobilizăm forţele”, a explicat Wayne Koff, directorul Departamentului de Cercetare şi Dezvoltare în cadrul Iniţiativei Internaţionale împotriva SIDA, o organizaţie cu scop nelucrativ, prezentă în 24 de ţări, finanţată în principal de Fundaţia Bill şi Melinda Gates.