Desenele sculptorului Mircea Enache, pe simeze

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Desenele sculptorului Mircea Enache, pe simeze

Cultură 01 Noiembrie 2010 / 00:00 2956 accesări

Mircea Enache, unul dintre cei mai importanţi sculptori ai spaţiului dobrogean, a revenit pe simeze cu o expoziţie specială, intitulată simplu, „40 ani de desen”. Vernisajul, susţinut de criticul de artă Alice Dinculescu, a avut loc, sâmbătă, la galeria de artă „Ion Nicodim” din cadrul Pavilionului Expoziţional Mamaia.

Lucrările artistului epatează prin dimensiunile mari, dar şi prin originalitate. Provenind din anii liceului şi ai studenţiei, dar şi din perioade recente de creaţie, desenele sale - crochiuri care se impun prin linia puternică - înmagazinează ceva misterios şi plin de poezie. Admirându-le, publicul iubitor de artă poate observa cu uşurinţă urmele pe care trecerea timpului le-a lăsat peste suprafeţele mari de hârtie, devenite pe alocuri casante. „Mircea Enache are un desen puternic care dezvoltă condiţia umană prin intermediul analizei plastice a corpului uman. Este un corp care se descompune în volume cu mesaj tragic şi se recompune prin intermediul aceloraşi volume, în sprijinul ideii enunţate”, a apreciat criticul Alice Dinculescu.

Printre cei care i-au fost alături lui Mircea Enache la vernisajul ineditei expoziţii s-a aflat şi apreciatul critic de artă Florica Cruceru, care şi-a manifestat dorinţa de a vedea desenele talentatului sculptor reunite într-un album. „Mircea Enache face parte din acea suită de sculptori care se ocupă de desen şi este un excelent desenator. El are obligaţia să-şi facă o carte cu desene. Ar fi o greşeală imensă dacă nu va face acest lucru”, a spus criticul Florica Cruceru.

Mircea Enache este absolvent al Academiei Naţionale de Arte „Nicolae Grigorescu” Bucureşti. Gălăţean la origine, sculptorul s-a stabilit la Constanţa în anii ’90, după o prodigioasă şi apreciată activitate artistică în Bucureşti. Evenimentul plastic este organizat de Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Constanţa I.



12