Administraţia Barack Obama a dispus sancţiuni împotriva a cinci persoane şi a şase companii care au oferit combustibil regimului Bashar al-Assad, existând informaţii că transporturi de carburant s-au făcut inclusiv prin România, scrie „The New York Times“.
Departamentul american al Trezoreriei a stabilit că firmele respective au oferit petrol şi carburanţi Siriei, ajutând regimul Bashar al-Assad în campania militară şi încălcând embargoul impus de Statele Unite. „Atât timp cât regimul nelegitim din Siria comite atacuri brutale împotriva propriului popor, vom încerca să distrugem reţelele de susţinere a forţelor militare şi să intensificăm presiunile financiare şi economice”, a declarat David Cohen, secretarul Trezoreriei responsabil de Combaterea Terorismului şi de Informaţii Financiare. Printre companiile introduse pe lista sancţiunilor se numără Abdulkarim Group (cu sediul în Siria), Staroil B.V. (cu sediul în Olanda), Rixo International Trading Ltd şi Bluemarine SA (înmatriculte în Elveţia), Maxima Middle East Trading Company şi Pangates International Corporation (cu sediile în Emiratele Arabe Unite). Potrivit unor oficiali americani, transferuri de carburant spre Siria au fost efectuate inclusiv prin Turcia şi România. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv reţeaua sunnită Stat Islamic. Potrivit estimărilor ONU, bilanţul conflictului este de 200.000 de morţi.