Deși riscă amenzi usturătoare, mulți taximetriști din Constanța sunt dispuși să încalce normele legale în vigoare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Deși riscă amenzi usturătoare, mulți taximetriști din Constanța sunt dispuși să încalce normele legale în vigoare

Administrație 22 Ianuarie 2021 / 09:04 977 accesări
Foto: Primăria Municipiului Constanța

Foto: Primăria Municipiului Constanța

Ieri după amiază, în zona Casa de Cultură, un echipaj al Direcției Generale Poliția Locală cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice a identificat un autovehicul care executa transport de persoane în regim taxi fără a avea dotările necesare conform legislației în vigoare: casetă luminoasă, ecuson cu autorizația pe caroserie, aparat de taxare etc, informează Primăria Municipiului Constanța.

Mai mult, în urma verificărilor s-a constatat că autovehiculul nu era autorizat de autoritatea publică locală pentru a presta acest serviciu, motiv pentru care conducătorul autovehiculului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2000 de lei, conform Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.

Pentru a evita orice incident neplăcut, constănțenii ar trebui să respecte câteva sfaturi elementare. În primul rând, trebuie să folosească doar autovehicule autorizate, inscripționate corespunzător, care au toate elementele de recunoaștere în dotare (casetă luminoasă, listă de preturi, ecuson cu autorizație), să verifice prețurile afișate pe portiere și dacă șoferul nu pornește aparatul de taxat din propria inițiativă, să îi ceară acest lucru.

Orice problemă întâmpinată poate fi semnalată la Direcția Generală Poliția Locală, la numărul de telefon 0241484205.

Poliția Locală se află în permanență în stradă, tocmai pentru a preîntâmpina astfel de evenimente neplăcute, a mai transmis Primăria.



12