După ce, în prima parte a amplului interviu acordat ziarului „Telegraf”, scriitorul Marius Chelaru a vorbit despre modul în care literatura română este percepută peste graniţe, prin prisma experienţelor personale, dar şi despre perenitatea unei opere literare, în cea de-a doua parte, omul de cultură dezvăluie câteva date care ţin de „intimitatea” creaţiei.

Reporter (Rep.): Care este modelul dvs. literar/ intelectual?

Marius Chelaru (M.C.): Nu pot spune că am avut numai un model, deşi, evident, sunt scriitori la care „ţin” mai mult. Dar am avut, prima dată, exemple în familie. Bunicii mei, mama mea, naşii mei de botez şi de cununie au fost cadre didactice. Iată, zilele acestea, se pare că voi ajunge la Bălţi, unde au predat bunicii mei în primii lor ani de învăţământ. Am unchi care s-au făcut cunoscuţi, fiecare în felul lui, în lumea scrisului. Am în familie oameni care scriu, pictează, două verişoare mai mici au urmat şcoala de muzică, una s-a apropiat de balet, gimnastică, un frate al meu a luat un premiu pentru poezie. Înainte de toate, am avut, aşadar, la cine să mă uit aproape de mine şi acest lucru a avut importanţă. Au urmat lecturile - întotdeauna am avut aproape, în familie mai întâi, la bunici, acasă etc., biblioteci bine „garnisite” -, prin intermediul cărora am „cunoscut” autori de peste tot (pe unii am avut apoi şansa să îi întâlnesc sau dacă nu, să ajung în locurile unde au trăit). Am avut şansa şi să pot alege, am avut parte de un mod de viaţă care mi-a permis să cunosc ţara sub varii faţete, apoi o parte din lume: şi departe de casă, şi singur. Am găsit şi alte repere, dar cele din familie au rămas, fiecare în felul lui, aproape.

Rep.: Care este cel mai nonconformist spaţiu în care aţi scris o poezie?

M.C.: Unde vrei şi unde nu vrei. Mi-e greu să aleg. Alegeţi dvs.: în copac, pe mare, pe un sac de ciment când lucram la dvs. în oraş…

Rep.: Sunteţi un om al secolului XXI. Preferaţi să creaţi în faţa calculatorului sau rămâneţi mereu fidel instrumentelor... clasice: pixul şi caietul de notiţe.

M.C.: Îmbin toate acestea, dar, deşi îmi place sunetul literelor care se aştern pe hârtie, calculatorul este cel mai des folosit. Asta este.

Rep.: Consideraţi că scriitorul, creatorul, în general, trebuie să stea în turnul său de fildeş, pentru a se dedica „facerilor” creaţiei sau trebuie să coboare în mijlocul societăţii şi „să poarte povara oglinzii în spate”, cum spunea Stendhal?

M.C.: În ce mă priveşte, turnul de fildeş sigur nu.

Rep.: Pe ce puneţi mai mult preţ: pe aprecierea cititorilor sau pe cea a criticilor literari?

M.C.: Pe a tuturor celor care găsesc timp să citească ce am scris.