Numeroșii turiști, dar și constănțenii prezenți, luni seară, în Mamaia au asistat la un spectacol grandios, cu impresionante creații vestimentare couture, derulat pe scena Fashion TV din piațeta Cazino. Spectacolul s-a desfășurat cu o scurtă amânare din cauza ploii torențiale de sâmbătă seara, și a reprezentat a doua zi de evenimente din cadrul International Fashion Weekend, inclus în ampla manifestare Fashion Summer Festival Mamaia.
CREAȚII VESTIMENTARE SPECTACULOASE Dacă vineri seară a avut loc Fashion TV Black Sea Model Awards, luni seară, designeri internaționali celebri le-au oferit turiștilor un spectacol unic. Au putut fi admirate creații vestimentare deosebite, prețioase, couture. Astfel, brandul Bassam Al-Cherif și-a prezentat noua colecție, inspirată din epoca romantică, cu elemente prețioase, precum corsaje și dantele delicate. Superbele modele Fashion TV au defilat și pentru un brand celebru din Dubai, prezent pentru prima dată pe o scenă din România. Sa Soie by SI Fashion Gallery a propus ținute extravagante, având ca inspirație stilul gotic, într-o colecție intitulată „Summer In My Dream“. Creațiile couture ale celebrului designer Walid Atallah din Dubai, colaborator apropiat al Fashion TV, au impresionat prin design: rochii impunătoare, cu detalii aplicate manual și străluciri fine, reunite în colecția „Royalty”.
PE RITMURILE IMNULUI „A LU’ MAMAIA” Spectacolul s-a încheiat pe ritmurile hitului acestui sezon, imnul stațiunii, „A lu’ Mamaia”.
Și weekend-ul acesta, Fashion TV îi invită pe turiștii aflați pe litoral la trei seri de modă și distracție - vineri, sâmbătă și duminică.
Toate evenimentele din cadrul Fashion Summer Festival Mamaia 2014 sunt transmise în direct pe site-ul Fashion TV România, fpeople.ro. Mamaia este prima și singura stațiune din Europa care oferă turiștilor spectacole gratuite în întregul sezon estival prin evenimentele de anvergură organizate pe toată perioada verii de Fashion TV, în cadrul Fashion Summer Festival 2014.
Proiectul Fashion Summer Festival Mamaia este realizat de Fashion TV România, în colaborare cu Primăria Municipiului Constanța, fiind susținut de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării.