Datorită dezvoltării din ce în ce mai acerbe a ramurilor economice din România, a ofertei din ce în ce mai variate, chiar exotice, de job-uri, cererile se înscriu şi ele, pe domeniul resurselor umane, în zona veşnic tînără a spiritului creator. Dacă pînă în anul 2000, piaţa de job-uri era suprasaturată de ospătari, sculeri-matriţeri, marinari, coafeze şi patiseri, de la începutul mileniului încoace, job-urile au început să capete dimensiuni „de trend”. În acord cu ramurile economice care înregistrează cea mai rapidă dezvoltare, pe baza unor statistici profesioniste privitoare la solicitările de joburi, a fost alcătuit clasamentul meseriilor cele mai căutate la ora actuală. Astfel, cele mai populare slujbe au, în majoritate, cîte un cuvînt de origine britanică în titulatură (de aici şi greutatea cu care românii îşi completează CV-urile on line). Pentru toate este nevoie, desigur, de spirit creator, inventivitate şi teambuilding. Astfel, în topul preferinţelor românilor se află job-urile care implică design-ul. O meserie pentru persoanele talentate, care creează farmecul produselor, întru cucerirea cohortelor de cumpărători. Aportul acestora este esenţial, designerii fiind implicaţi în fiecare aspect al muncii artistice. Fie că este graphic designer, fie look designer (stylist), fie architectural designer sau web designer munca acestora este adesea confundată, nu neapărat pe nedrept, cu arta. Profesia de web designer a căpătat, în România, tendiţe monstruoase, creşterea cererilor fiind, deja, cu 26 de procente mai mare decît anul trecut, iar trendul înregistrîndu-se ca ascendent. O altă profesie foarte căutată este aceea de inginer pentru securitatea sistemelor. Persoanele care lucrează în industria de protecţie a sistemelor se pot aştepta, în cursul acestui an, la o mai mare solicitare şi la creşteri de salarii. Indivizii cu aplecare spre inginerie şi cibernetică sînt, cu toţii, la mare căutare. Menţinerea în siguranţă a infrastructurii informatice a unei organizaţii, instituţii sau chiar a persoanelor fizice devine cu atît mai importantă cu cît reţelele informatice capătă amploare, reţeliştii devin din ce în ce mai experimentaţi, iar hackerii (cei români în special) din ce în ce mai netemători. În concluzie, slujbele care se ocupă cu menţinerea securităţii sistemelor de orice gen se numără printre cele mai profitabile.