Un cetățean român, care a reclamat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) că a fost bătut de polițiști în timpul unei investigații, va fi despăgubit de stat cu suma de 7.500 de euro. Marian Flămânzeanu, de 33 de ani, s-a plâns că a fost supus la tratamente inumane și degradante de agenții de poliție din localitatea sa natală, Letca Nouă, județul Giurgiu, care îl reținuseră sub suspiciunea că ar fi comis o serie de furturi. Conform APADOR-CH, care l-a reprezentat pe Flămânzeanu, acesta a susținut că poliţiştii care l-au anchetat l-au bătut pentru a recunoaşte că a săvârșit faptele respective. CEDO a constatat că autorităţile statului nu au desfăşurat o anchetă efectivă pentru pedepsirea vinovaţilor și că, în consecinţă, a existat o încălcare a articolului 3 - interzicerea torturii - al Convenţiei europene a drepturilor omului, sub aspect procedural. Statul trebuie să-i plătească lui Marian Flămânzeanu 7.500 de euro pentru prejudiciul moral suferit. APADOR-CH arată că nu este prima dată când un român se plânge la CEDO pentru tratamentele primite din partea organelor de ordine şi că statul român a fost condamnat de fiecare dată.