Dincolo de valoarea sa estetică, arta este o afacere care dăinuie peste timp. Şi poate că timpul este cel mai bun aliat al unei opere de artă autentice, care, la fel ca vinul vechi, care devine mai bun şi mai aromat, îşi sporeşte valoarea odată cu trecerea anilor.

„M-AM ÎMBOGĂŢIT DIN LUCRĂRILE PE CARE NU LE-AM VÂNDUT” Mulţi colecţionari inspiraţi au experimentat un fapt general valabil pe piaţa achiziţiilor de artă, iar unul dintre aceştia chiar a recunoscut: „M-am îmbogăţit din lucrările pe care nu le-am vândut la vremea la care am dorit asta, valoarea lor crescând spectaculos”.

Investiţia în artă a devenit o variantă salvatoare pentru oamenii cu potenţial financiar, dovedindu-se, în plină criză economică, „o gură de oxigen” pentru cei care şi-au văzut afacerile sub „sabia lui Damocles”. Efervescenţa pieţei de artă la nivel internaţional - inclusiv în România - este certificată de tranzacţiile de ordinul zecilor şi sutelor de milioane de euro încheiate anual. Plasarea de capital în opere de artă s-a dovedit a fi o decizie cât se poate de inspirată, fapt demonstrat de apariţia şi situaţia din ce în ce mai înfloritoare a caselor de licitaţie, inclusiv în România ultimilor ani. Sumele investite în opere de artă purtând semnături celebre au conferit cumpărătorilor un anumit grad de confort psihic şi financiar, mai ales că valoarea unei creaţii de autor poate creşte, în câţiva ani, şi cu până la 50%.

ŞI TOTUŞI... Dacă tranzacţiile cu opere de artă au luat o amploare extraordinară pretutindeni în lume, fulminant este şi procentul care guvernează derularea acestor achiziţii. Cam 70% din operele tranzacţionate pe piaţa liberă de artă, la nivel naţional şi internaţional, sunt falsuri, spun experţii. Deloc liniştitor pentru cei care au investit deja în artă fără a apela la sfaturile şi serviciile unei expert. Cum îşi pot da seama dacă au făcut cea mai bună sau cea mai proastă afacere a vieţii lor nu o pot afla decât solicitând complexele proceduri de autentificare realizate de specialişti atestaţi. Este şi cazul plasticianului Daniela Ţurcanu-Caruţiu, conf. univ. dr. la Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius” şi expert atestat de Ministerul Culturii, în domeniul Conservare - Investigaţii Fizico-Chimice a Opertelor de Artă. Aşa cum anunţam şi în ediţia precedentă, aceasta a susţinut în Capitală, în weekend, o prelegere „Despre capcanele pieţei de artă”, în cadrul cursurilor Institutului de Management al Artei Artmark. Daniela Ţurcanu a acceptat să dezvăluie şi cititorilor „Telegraf” cum se poate face depistarea falsurilor şi cum îşi „recrutează” escrocii de pe piaţa de artă... victimele.

FALS VS. ORIGINAL Potrivit expertului Daniela Ţurcanu-Caruţiu, depistarea falsurilor este o sarcină dificilă, realizată prin analize şi studii de laborator, care necesită, pe lângă inspiraţia şi intuiţia specialistului, timp şi bani. O procedură de autentificare poate dura de la câteva ore la câţiva ani şi costă, în funcţie de valoarea creaţiei, de la câteva sute de euro la mii de euro sau chiar mai mult. Dacă o operă originală poate fi unică sau în mai multe variante ale autorului, are şapte straturi de profunzime şi nu poate fi decriptată la prima vedere, un fals este împărţit în trei categorii: copie (aceeaşi lucrare reprodusă după original), imitaţie sau replică (altă lucrare executată în stilul autorului, însă nu are profunzime) şi asemănare (lucrare ce aparţine altui artist decât cel care semnează lucrarea, încadrat în acelaşi curent artistic, aparţinând aceleiaşi şcoli). Desigur, orice fals, de epocă sau contemporan, nu are încărcătura psiho-emoţională specifică autorului.

Potrivit Danielei Ţurcanu, „cantitatea falsurilor pe piaţa de artă creşte pe măsură ce mizele financiare sporesc, adică pe măsură ce valoarea de piaţă a unora dintre artişti creşte. Contrar unei idei unanim răspândite, cariera marilor distribuitori de falsuri nu e prea lungă şi ei câştigă mai puţin decât se spune. Cei care confecţionează falsuri sunt oameni care câştigă puţin, reduşi la mediocritate, pentru că ei nu pot vinde”.

CUM SE POT ÎNŞELA OAMENII? Răspunsurile expertului Daniela Ţurcanu vin fără... menajamente: „Pentru că sunt total lipsiţi de simţul... vederii şi nu au niciun fel de simţ al calităţii; nu ţin cont de sfaturile bune ale specialiştilor; sunt fericiţi că au cumpărat ieftin”. Există şi situaţia în care „oamenii se pot şi lăsa înşelaţi în cazul distribuitorilor de falsuri, de dragul unei afaceri bune lăsându-se păcăliţi”... de bunăvoie, cu scopul de a aduna şi tranzacţiona mai departe falsurile cele mai reuşite de pe piaţă.

ESCROCII - PROFITORI DE ÎNCREDERE Expertul în autentificarea operelor de artă spune că cei mai îndrăzneţi dintre toţi escrocii şi falsificatorii sunt, fără indoială, aceia care profită de încrederea victimelor. „Escrocii care profită de încrederea investită în ei intră în joc doar pentru profit. Ei îşi pot urmări victimele ani de-a rândul, fiind generoşi, ca în final, să „dea lovitura”. Îşi aleg drept ţintă de exploatat lăcomia - dar nu a lor, ci a victimelor lor şi propun întotdeauna modalităţi sigure de a face bani, nu în totalitate legale, prea tentante pentru a fi... ratate”, mai dezvăluie Daniela Ţurcanu-Caruţiu.

TRUCURI Se pare că factorul psihologic este principalul factor la care se recurge, astfel că expertul le recomandă potenţialilor investitori atenţie maximă la destăinuirile personale, la „poveştile” care li se spun şi la grabă!

În ediţia următoare vom dezvălui care sunt cele mai sigure metode de achiziţionare a unei opere de artă. (va urma)