Interpreta de muzică populară Laura Lavric este la fel de sinceră în vorbă ca şi în cântec şi port. Binedispusă şi cu sufletul deschis, artista vorbeşte, într-un interviu acordat cotidianului „Telegraf”, despre viitorul folclorului, emoţiile debutului, sinceritatea în artă, dar şi despre fiul său, Victor.

Reporter (Rep.): Are folclorul autentic viitor?

Laura Lavric (L. L.): Identitatea noastră trebuie să existe prin tradiţii şi cântec. A fost o perioadă când credeam că ne... fuge folclorul. A fost acea perioadă dominată de manele, când aproape că nu găseai casete şi CD-uri cu muzică populară. Venisem pe litoral şi era înspăimântător: nu pentru că nu mă vedeam pe mine pe afişe, dar nu vedeam niciun coleg de-al meu. Am avut amar în suflet... Nu ştiam ce se întâmplă. Dar, din fericire, s-a revenit la diversitatea românească.

Rep.: Când vedeţi tinerii interpreţi pe scenă, vă amintiţi de emoţiile debutului?

L. L.: Sigur că da. Eu şi acum am emoţii, chiar dacă am atâţia ani de experienţă. Nu poţi să nu ai emoţii, atât timp cât vrei să dăruieşti tot ceea ce ai mai bun. Niciodată nu sunt extrem de mulţumită. Întotdeauna aştept mai mult de la mine. Dacă îţi iubeşti meseria cu adevărat şi vrei să împărtăşeşti celorlalţi talentul şi harul pe care le-ai primit de la Dumnezeu, ai emoţii. De la fiecare emoţie ai ceva de învăţat, câştigi experienţă.

Rep.: Ascultaţi şi muzică „modernă”?

L. L.: Cum să nu?! Îmi plac Tina Turner, Mariah Carey, iar după Michael Jackson eram înnebunită. În primul rând, apreciam vocea, dar şi dansul: parcă nu era om, parcă era din gumă, un desen lucrat pe calculator. Îmi plac Andra şi Trăistariu, pentru că au calităţi vocale unice, dar şi formaţii care sunt celebre şi au rămas pe piedestal precum: Holograf, Direcţia 5, Voltaj. Şi... îmi place formaţia feciorului meu, Victor Lavric Project.

Rep.: L-aţi încurajat pe Victor să se dedice muzicii?

L. L.: Eu vroiam să facă altă profesie. Când vroia el să facă muzică, totul era cu autofinanţare şi era o tragedie, iar soţul meu era la filarmonică. Şi mi-am zis: „Aoleu, de-abia îl ţin pe ăsta! Mai vine altul din urmă? Să-i ţin pe amândoi?!”. Eram o femeie luptătoare şi îmi plăcea să am, aşa cum mi-a ajutat Dumnezeu şi am acum. Să am pentru copilul meu - acum a venit şi nepoţelul... Mă gândesc la toţi, să nu ducă lipsă de nimic şi pentru asta trebuie să te lupţi.

Rep.: Este respectat, în ziua de astăzi, interpretul de folclor?

L. L.: Dacă ştii să te faci respectat, eşti respectat. Trebuie să fii şi serios în meserie: să ai cuvânt, să munceşti, să nu păcăleşti, să nu întârzii la spectacole, să nu fii infatuat. Omul fudul e prost. Este şi o vorbă: „Dacă nu eşti fudul, nu eşti prost destul”.