Despre filosofia Legii Sănătăţii…

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Despre filosofia Legii Sănătăţii…

Sănătate 19 Ianuarie 2012 / 00:00 452 accesări

Prim-vicepreşedintele PDL, Teodor Baconschi, a declarat ieri, la deschiderea discuţiilor pe noua lege a sănătăţii cu reprezentanţi ai lumii medicale, că proiectul este mai degrabă o chestiune de management, astfel că pe subiect se pot pronunţa şi cei neimplicaţi direct în sistem. “În ceea ce mă priveşte, sensul acestor consultări este depăşirea acestui deficit de dialog. Lansăm acest dialog pe marginea unui nou proiect al legii sănătăţii. Reforma sistemului este, evident, de interes general, fiecare dintre noi suntem azi sau mâine în postura de pacienţi şi ne dorim servicii medicale de mai bună calitate. Unii pun un diagnostic foarte sever sistemului în forma actuală, spunând că este aproape de colaps, alţii văd ce s-a ameliorat, dar oricum există o insatisfacţie aproape generală a românilor faţă de calitatea serviciilor medicale”, a declarat Baconschi la consultările de la sediul central al PDL. “Evident, nu îmi arog o expertiză specifică în domeniul sănătăţii publice. Cred însă că principiile, filosofia unei legi a sănătăţii pot fi discutate şi de către profani, de către cei care nu au studii de specialitate, pentru că este mai degrabă o chestiune de management, management a resurselor financiare, standarde de cost, proceduri, norme, raportul dintre sfera privată şi sfera publică precum şi, aş lărgi discuţia, şi la rolul Bisericii în acest efort de îngrijire a sănătăţii”, a mai spus el.



12