Despre „Limitele aşteptării”, cu Ion Caramitru

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Despre „Limitele aşteptării”, cu Ion Caramitru

Cultură 09 Septembrie 2010 / 00:00 523 accesări

Apreciatul actor de teatru şi film Ion Caramitru, regizor, fost ministru şi actual director general al Teatrului Naţional Bucureşti, va fi prezent, pe 27 septembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde va conferenţia, de la ora 19.00, despre „Limitele aşteptării”. Biletele la evenimentul al cărui protagonist este cunoscutul om de cultură se află în vânzare la agenţia Casei de Cultură, la preţul de 20 lei.

Constănţenii au prilejul să îl urmărească pe actor într-un discurs în care acesta îi va purta în sfera credinţei, a cunoaşterii reciproce şi a culturii. Caramitru va aduce în discuţie şi aspecte din perioada comunistă, în care şi-a creat o lume ideatică şi a descoperit în teatru o şansă de a supravieţui.

De origine macedo-română, născut în Bucureşti, în anul 1942, Ion Caramitru a absolvit I.A.T.C.-ul, în 1964, la clasa prof. Beate Fredanov. S-a remarcat în numeroase piese de teatru importante, semnate de autori precum William Shakespeare, A.P. Cehov, Luigi Pirandello, Georg Büchner, Bernard Shaw sau Alfred de Musset, unde a avut roluri principale. A colaborat cu mari regizori ai scenei româneşti precum Sică Alexandrescu, Moni Ghelerter, Liviu Ciulei, Vlad Mugur, Andrei Şerban, Radu Penciulescu, Alexandru Tocilescu, Cătălina Buzoianu.

Ion Caramitru a cucerit nu doar publicul de teatru, ci şi cinefilii, având roluri importante în zeci de filme printre care: „Pădurea spânzuraţilor\", film premiat la Cannes, în 1965, pentru regie (Liviu Ciulei), „Iarba verde de acasă\", în regia lui Stere Gulea (1978), „Ecaterina Teodoroiu\", regia Dinu Cocea. Actorul este cunoscut publicului şi pentru rolul Socrate din celebra serie „Liceenii\", dar şi pentru colaborarea cu producătorii din străinătate, în filme precum „Kafka\" (1991), regia Steven Soderbergh, „Mission: Impossible\", regia Brian de Palma sau „Amen\" (2002), regia Costa Gavras.

De-a lungul timpului, a primit numeroase distincţii şi premii pentru interpretare. În 1995, a fost decorat de Regina Elisabeta a-II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord cu titlul de Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic pentru activitatea culturală româno-britanică, iar în 1997, a primit distincţia de Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor în Franţa. Este, din 2008, Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu\" din Iaşi.



12