Destin frânt la 13 ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tragedie rutieră

Destin frânt la 13 ani

Eveniment 04 Decembrie 2012 / 00:00 824 accesări

Tragedie rutieră petrecută, în noaptea de duminică spre luni, în judeţul Constanţa! Un copil în vârstă de 13 ani şi-a pierdut viaţa, chiar sub ochii tatălui său, în urma unui cumplit accident, produs în jurul orelor 00.30, în apropierea localităţii constănţene Castelu. Potrivit anchetatorilor, Daniel Doroţ, de 34 de ani, din Nisipari, a condus autoturismul marca Dacia 1310, cu numărul de înmatriculare CT 27 DIA, pe Drumul Naţional 22 C (Constanţa - Cernavodă), dinspre comuna Poarta Albă către Castelu. Ajuns la kilometrul 33 - au stabilit anchetatorii, din cauza neadaptării vitezei la carosabilul acoperit cu apă, acesta a pierdut controlul direcţiei. În clipele următoare, Dacia a ieşit de pe şosea şi a intrat în coliziune cu un copac. În urma impactului, nepotul conducătorului auto, aflat pe scaunul din dreapta faţă, a murit, în pofida eforturilor depuse de medicii care au ajuns la locul accidentului. Şoferul Daciei, tatăl adolescentului de 13 ani şi încă un pasager au fost răniţi şi transportaţi la spitalul din Medgidia, pentru a primi îngrijiri medicale.

ANCHETĂ Pentru scoaterea trupului neînsufleţit al copilului din maşina distrusă a fost necesară intervenţia echipajului de descarcerare. “La locul accidentului s-au deplasat trei echipaje: unul de descarcerare, o ambulanţă SMURD, dar şi o autospecială cu apă şi spumă. Apelul a fost primit în jurul orelor 00.30, iar intervenţia s-a încheiat la 01.40”, a declarat pentru cotidianul “Telegraf” purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Dobrogea”, plt. Paula Anghel. Poliţiştii de la Rutieră nu l-au putut testa pe conducătorul auto cu aparatul Drager, din cauza rănilor suferite. “Şoferului i s-au recoltat probe biologice la spitalul din Medgidia, pe baza cărora se va stabili dacă se afla sau nu sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat ag. şef princ. Daniel Olteanu, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa (SPR). Oamenii legii au întocmit pe numele conducătorului auto dosar penal pentru ucidere din culpă. Poliţiştii continuă ancheta pentru a elucida împrejurările exacte în care s-a produs această tragedie rutieră.

SEMNAL DE ALARMĂ Şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere, cms. şef Lucian Diniţă, anunţa în urmă cu aproape două săptămâni că numărul accidentelor rutiere mortale produse în ultima perioadă pe şoselele din România a crescut alarmant. “În primele zece luni ale anului avem 7.862 de accidente, ceea ce înseamnă o creştere cu 0,37% faţă de acelaşi interval din 2011. Am înregistrat 1.699 de morţi, adică un plus de 0,77%. Răniţii grav sunt 7.472, adică plus 0,51% faţă de aceeaşi perioadă din 2011”, declara la acea dată cms. şef Diniţă. “Mi-aduc aminte, statistic, că în două luni am înregistrat în jur de 200 de morţi, ceea ce este enorm. Violenţa accidentelor este uriaşă. Nu mai avem răniţi grav, acum avem direct morţi!”, a mai spus şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere.



12