Destinații turistice pe fundul Mării Negre

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Comori ascunse

Destinații turistice pe fundul Mării Negre

Eveniment 11 Septembrie 2014 / 00:00 2206 accesări

La un an de la lansarea proiectului Patrimoniul Arheologic Submarin din partea de vest a Mării Negre (HERAS), oamenii de știință români și bulgari au prezentat rezultatele descoperirilor de până acum, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc ieri la Constanța. Cercetător la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină (INCD GeoEcoMar) din Constanţa, dr. Glicherie Caraivan a declarat că în România, până în momentul de față, au fost identificate în cadrul proiectului HERAS mai multe vestigii, printre care trei submarine și aproximativ cinci nave de război, precum cargouri metalice din timpul Primului Război Mondial. Conform spuselor sale, multe dintre acestea și-au găsit sfârșitul lovindu-se de barajele de mine, cum este și cazul distrugătorului ”Moskva”, descoperit în 2011 de Respiro Underwater Research Society, unul dintre partenerii proiectului HERAS. Cele mai multe nave datează din ultimii 100 de ani, mai exact din perioada Primului Război Mondial, a declarat dr. Glicherie Caraivan, care crede că peste 20 de vestigii așteaptă să fie descoperite într-o zonă de investigare de până la 40-50 de metri adâncime. Epave au fost identificate până acum și în fața falezei din Constanța, precum și în zona Costinești. Și aici vorbim atât despre vapoare de luptă din timpul Războiului, cât și despre nave comerciale. Cercetătorul spune că au mai fost descoperite și alte nave, a căror apartenență nu se cunoaște încă. Însă până în februarie 2015, când se va finaliza proiectul, specialiștii preconizează că vor obține mult mai multe date despre fiecare dintre ele. La rândul lor, prezenți la eveniment, partenerii bulgari ai proiectului au declarat că pe teritoriul lor s-a scanat până acum un teritoriu de aproximativ 191 kilometri pătrați, într-o zonă cuprinsă între Shabla și Kaliakra. Astfel, în cadrul cercetărilor, specialiștii au identificat 15 obiective, iar până acum au reușit să obțină date exacte pentru patru dintre ele. Însă acestea nu sunt singurele vestigii importante descoperite până acum. An de an, centrele pentru scufundări fac descoperiri extrem de valoroase pentru patrimoniul arheologic submarin. Spre exemplu, în cadrul unui alt proiect s-au descoperit o navă aflată la 170 de metri adâncime în sudul Kaliakra, datând de acum 500 de ani, și alta cu o vechime de aproximativ 2.000 de ani.

DESTINAȚIE FIXĂ Toate siturile identificate în cadrul proiectului HERAS au o destinație fixă: vor fi incluse în patrimoniul arheologic. De asemenea, vor face parte dintr-o hartă care poate fi vizualizată de public pe site-ul proiectului (www.herasprojectcbc.eu). Identificarea vestigiilor prezintă interes nu doar pentru lumea ştiinţifică, ci şi pentru turism, un alt scop al proiectului fiind atragerea turismului de aventură. Acest tip de turism s-a dezvoltat foarte mult în ultimii 15 ani, de când s-au înființat centre specializate în scufundări. Vestea bună pentru amatorii turismului de aventură este că în vara lui 2015, atunci când proiectul va fi finalizat, vor putea vedea cu ochii lor epavele din adâncuri. În acest sens, una dintre componentele proiectului a fost realizarea unui curs de arheologie subacvatică pentru a iniția instructorii de scufundări în legislația de scufundare și în legislația de patrimoniu. Și asta pentru că tocmai aceștia vor fi cei care vor exploata adâncurile. Ba mai mult, le va fi încredințată o sarcină extrem de importantă. Mai exact, vor avea grijă ca, în timpul plimbărilor pe fundul mării, vestigiile să nu fie atacate și jefuite.

Taguri articol


12