Destinaţii turistice promovate pe bani europeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Trei ţări şi-au dat mâna

Destinaţii turistice promovate pe bani europeni

Administrație 05 Iulie 2013 / 00:00 521 accesări

10 luni de seminarii, conferinţe şi muncă se încheie zilele acestea cu Târgul de turism şi Conferinţa strategiei din cadrul proiectului „Tradiţie, originalitate, unicitate şi bogăţie pentru realizarea unei Strategii inovatoare în vederea dezvoltării turismului în regiunea Mării Negre - Tourist“. În proiect sunt implicate Primăria Eforie, Primăria Negrea, raionul Hînceşti, Republica Moldova şi ONG EUREKA din Bulgaria. Trei ţări partenere au atras bani europeni, de-a lungul celor 10 luni în care s-a derulat proiectul, pentru promovarea turismului în zonele din care fac parte. În proiect au fost angrenate nu doar autorităţi locale, ci şi agenţii de turism, agenţii de publicitate, unităţi hoteliere, de distracţie şi restaurante. Împreună, spun ele, au găsit cele mai bune soluţii pentru promovarea zonelor turistice.

DESTINAŢII NUMEROASE Aşa se face că, la final de proiect, au fost întocmite mai multe produse de turism. „Chiar dacă sunt atât de apropiate, fiecare ţară are specificul ei, are ceva diferit: Moldova vine cu mănăstirile, România cu Delta şi litoralul, iar Bulgaria cu zona de litoral. Efectul pe care ne dorim să-l aibă proiectul este acela de a aduce mai mulţi turişti în zonele turistice despre care vorbim“, a declarat Rodica Stoian, reprezentant al Avantaj Tour. La rândul său, directorul Voyage Center „Philipsky - Tour“, Alexandru Filipski, ne-a explicat să se doreşte crearea unei legături turistice strânse şi cu Ucraina. „Noi suntem cei care vom face legătura cu destinaţiile turistice din Ucraina. Sunt multe obiective turistice ce merită vizitate. Se poate merge în Crimeea, se poate face o incursiune în istoria atâtor state şi ne dorim să le oferim posibilitatea turiştilor să aibă parte şi de distracţie şi de cultură şi de relaxare“, a declarat Alexandru Filipski.



12