Destituiri în dezinformarea privind citostaticele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Destituiri în dezinformarea privind citostaticele

Sănătate 16 Februarie 2013 / 00:00 413 accesări

Ministerul Sănătăţii (MS) a cerut conducerii Spitalului de Urgenţă din Târgu Mureş destituirea prof. dr. Benedek Istvan din funcţia de coordonator pe Programul de transplant medular, „din cauza dezinformării pe care acesta a creat-o” în privinţa citostaticelor. De asemenea, MS a cerut Companiei Naţionale Unifarm SA o informare cu privire la lipsa medicamentelor oncologice de la Spitalul din Târgu Mureş. „Unifarm ne-a comunicat că din august 2012 şi până în prezent a transmis către spital oferte pentru produse oncologice, dar în urma acestora, spitalul nu a trimis comenzi ferme, excepţie fiind produsul Emthexate”, precizează MS. În prezent, mai arată MS, dintre medicamentele pe care spitalul susţine că nu le are, Unifarm poate oferi Bleominica, medicament care, în ultimele luni, a fost disponibil în stoc. Celelalte medicamente necesită autorizaţii speciale, nefiind înregistrate în România, acţiune pe care Unifarm deja a demarat-o, potrivit MS. Pe de altă parte, MS informează că Spitalul a avut produse care au expirat în farmacie pentru că nu au fost depuse referate de necesitate din partea coordonatorilor de programe, printre care şi prof. dr. Benedek Istvan, care semnala, joi, 14 februarie, că lipsesc citostatice de bază pentru leucemie. În replică la decizia de destituire, profesorul susţine că a sesizat lipsa citostaticelor pentru leucemie, pe care le-a cerut de o mie de ori, în interesul bolnavilor, însă are senzaţia că se poartă “dialogul surzilor”. MS a anunţat că, vineri, Comisia de Oncologie s-a întâlnit în regim de urgenţă şi a revizuit lista cu medicamentele oncologice care se achiziţionează pentru stocuri speciale la Unifarm, din care să se poată aproviziona ulterior spitalele. Acţiunea poate fi realizată, potrivit MS, ca urmare a suplimentării de către Guvern a fondului de rulment al Unifarm cu 800.000 de euro. (A.G.)

Taguri articol


12