Detalii despre scandalul de la Consiliul Elevilor. De ce a demisionat fosta șefă?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Acuze la adresa fostului președinte

Detalii despre scandalul de la Consiliul Elevilor. De ce a demisionat fosta șefă?

Educație 02 Februarie 2016 / 16:22 5503 accesări

Dacă subiecte precum reducerile abonamentelor școlare sau acordarea burselor pentru elevi reușesc cu greu să depășească câteva sute de vizualizări, mult mai mare a fost interesul tinerilor față de scandalul pornit în sânul Consiliului Județean al Elevilor (CJE), mai exact mii de accesări. După ce în privat s-au jignit și chiar s-a ajuns la acuze de lovire, cei de la CJE au reușit să iasă în față nu cu proiectele pe care le susțin, ci cu acuze care nu fac cinste niciunui tânăr. Fostul președinte al elevilor, Andreea Bărbuleasa, i-a acuzat pe foștii ei colegi din Biroul Executiv (BEx) că i-au pus la cale demiterea din funcție inventând o poveste cu sex și alcool, mai ceva ca în filmele americane.

RĂSPUNSUL CJE În replică, reprezentanții BEx au transmis marți, 2 februarie, un comunicat în care au vrut să lămurească situația, căci realitatea, spun ei, e cu totul alta. ”Biroul Executiv al Consiliului Judeţean al Elevilor se află în postura de a răspunde public acuzaţiilor aduse. Pe data de 31 ianuarie, Andreea Bărbuleasa a anunţat că părăseşte echipa, iar pe 1 februarie urma să ne întâlnim cu toţii pentru înaintarea demisiei, aprobarea sa de către BEx şi predarea documentelor rămase la Andreea, așa că declaraţiile conform cărora demisia a survenit în urma întâlnirii de ieri sunt false!”, precizează reprezentații BEx. Tinerii menţionează că, deşi Andreea Bărbuleasa a declarat în presă că anterior Adunării Generale (AG) a CJE nu au existat tensiuni, acestea au fost încă de la început şi uneori alimentate chiar de către fostul președinte. Înaintea AG acestea se stinseseră, însă la final a reieşit de unde proveneau, şi anume din incapacitatea Andreei de a stinge un conflict şi de a coordona o echipă, susțin tinerii de la BEx. ”Faptul că Bărbuleasa îşi aruncă singură aceste acuze nu ţine de activitatea CJE şi nici de interesele actualei conduceri. Discuţia pe care membrii BEx-ului au purtat-o cu aceasta în particular, ulterior predării demisiei, mai apoi ajungând în presă, este total irelevantă pentru precara sa activitate de preşedinte. Registrul CJE, procesul-verbal şi ultimul mesaj lăsat de domnişoară pe grupul BEx atestă faptul că demisia a fost scrisă pe 31 ianuarie. Restul sunt doar nişte acuze menite să destabilizeze structura pe care a condus-o”, au declarat tinerii. ”Faptul că ne-a acuzat de violenţă fizică este o scenă demnă de operele lui Caragiale… să fim serioşi! Situaţia tinde spre penibilul absolut. Nu acesta este scopul organizaţiei: să iasă în presă cu scandaluri. În cazul în care Andreea nu-şi dădea demisia de onoare, ar fi fost demisă atât de BEx, cât şi de AG. Motivele sunt cât se poate de clare. La AG de sâmbătă am fost profund dezamăgiţi de prestaţia preşedintelui atunci în funcţie, atât noi, cât şi seniorii, reprezentanţii CNE şi preşedinţii de Consilii Şcolare”, susțin membrii echipei rămase la CJE.

CJE IESE ÎN FAȚĂ DOAR CU SCANDALURI? După toate scandalurile care au plutit în jurul CJE în ultimii ani, suntem convinși că nu este ultima dată când vom auzi despre problemele acestei organizații, însă rămâne întrebarea firească, de altfel: care este scopul acestei formațiuni despre ale cărei inițiative și proiecte nu auzim prea des, tinerii fiind mult prea ocupați cu certuri, scandaluri și probleme care nu au nicio legătură cu educația și statutul de elevi?

„Eu am vrut muncă, ei nu (...)“ În replică, Andreea Bărbuleasa a comentat acuzele foștilor săi colegi, spunând că e uimită de afirmațiile lor. ”Eu am vrut muncă, iar ei nu, de aceea nu am reușit să ne înțelegem. Chiar fostul președinte al CJE Miruna Apetroaei m-a amenințat duminică seara (31 ianuarie - n.r.) că mă poate da afară, iar acum mă acuză că eu nu am reușit să-i unesc. Demisia mi-am făcut-o luni dimineață și am predat-o la cafenea la ora 14.00 din cauza Mirunei Apetroaei, pentru că nu înceta cu amenințările. Nu vreau și nu mi-am propus să lovesc într-o organizație din care am făcut parte și din care mi-am dorit să fac parte. Este penibil ceea ce fac ei acum, așa că nu aș vrea să mai comentez despre asta. Mă bucur că problemele lor s-au rezolvat cu plecarea mea și le doresc mult succes în activitate de acum încolo”, a declarat, pentru ”Telegraf”, Andreea Bărbuleasa.

Citește și:

Scandal în Consiliul Județean al Elevilor încheiat cu demisia președintelui!

Taguri articol


12