Procurorul general al Egiptului a decis să prelungească cu 15 zile detenţia fostului preşedinte Hosni Mubarak, în cadrul anchetei asupra reprimării manifestanţilor împotriva regimului. Procurorul general Abdel Meguid Mahmud a decis să prelungească cu 15 zile detenţia fostului preşedinte egiptean în interesul anchetei. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, judecătorul Adel al-Said, citat de Mena, a afirmat că membri ai parchetului au mers vineri la spitalul de la Sharm el-Sheikh, unde Mubarak primeşte îngrijiri medicale de la 12 aprilie şi unde a fost plasat în detenţie provizorie, pentru a-şi continua interogatoriul. Alungat de la putere sub presiunea străzii la 11 februarie, după trei decenii în fruntea ţării, Hosni Mubarak, în vârstă de 82 de ani, a fost spitalizat după un interogatoriu în cadrul anchetei asupra represiunii manifestanţilor din ianuarie şi februarie, ce s-a soldat cu 846 de morţi potrivit unui bilanţ oficial.
Pe de altă parte, nurorile fostului preşedinte egiptean vor fi interogate marţi, în cadrul unei anchete privind averile lor. Adjunctul ministrului Justiţiei Assem al-Gohari a ordonat ca Haidi Rassekh, soţia lui Alaa Mubarak, şi Khadiga al-Gammal, soţia lui Gamal, să fie interogate privind îmbogăţirea lor şi originea averii lor. Haidi Rassekh şi Khadiga al-Gammal sunt fiicele unor oameni de afaceri extrem de bogaţi. Alaa şi Gamal Mubarak sunt în arest preventiv la închisoarea Tora din Cairo, în cadrul unei anchete privind reprimarea revoltei care dus la înlăturarea de la putere a tatălui lor în luna februarie şi privind suspiciuni de corupţie.