Cazul ”Lara Şaban” în care principalii suspecţi sunt Gilberto Şaban şi George Davidescu, ambii acuzaţi de comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav este pe ultima sută de metri. Cei doi, aflaţi în arest de la sfârşitul lunii mai a anului trecut, mai au o săptămână până vor afla decizia magistraţilor. Ieri, pe rolul Tribunalului a avut loc ultimul termen, în care avocaţii şi-au susţinut pledoariile, iar Şaban şi Davidescu şi-au menţinut nevinovăţia. Pentru prima dată, în sala de judecată s-a aflat şi mama lui Gilerto Şaban. Procurorul de şedinţă le-a cerut judecătorilor pedeapsa cu detenţia pe viaţă pentru cei doi acuzaţi. În apărare, avocaţii au susţinut în continuare faptul că anchetatorii nu au mers şi pe pista suspecţilor, aceea că Lara Şaban ar fi fost omorâtă de doi cetăţeni turci la comanda iubitului ei din Turcia, Husein Sipahy. Avocatul lui Şaban, Ilie Iordăchescu, a cerut schimbarea încadrării juridice pentru clientul său, respectiv favorizarea infractorului şi nedenunţarea infracţiunii de omor, solicitând totodată şi achitarea lui.
PLEDOARII Avocatul lui Davidescu, Constantin Drăguşelea, a susţinut ideea că mobilul crimei lipseşte şi că anchetatorii au arătat cum nu trebuie făcută o cercetare penală. „Procurorul nu a admis nicio probă, cum de altfel nu a admis nici judecătorul. Poate a fost o antepronunţare, prin respingerea probelor şi prin menţinerea arestării. Dacă judecătorul e curajos şi dacă dă finalitate ideii de putere a unui judecător şi face dreptate, singura soluţie, din punctul meu de vedere, ar fi achitarea”, a declarat Drăguşelea. La final, Şaban a susţinut că nu este vinovat. „Dacă eram un criminal, v-aş fi spus asta şi nu aş fi avut curajul să dau ochii cu familia. Vă spun asta cu toată sinceritatea. Un criminal merită să stea la puşcărie!”, a declarat Şaban. Următorul care a luat cuvântul a fost Davidescu, care, după ce şi-a spus nemulţumirile despre anchetă, a şocat completul de judecată spunându-i magistratului „Sper şi cred că aţi citit rechizitoriul”, încercând să scoată în evidenţă anumite nereguli sesizate.