Deţinătoarea trofeului, la un pas de eliminare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / UEFA Europa League, etapa a 6-a

Deţinătoarea trofeului, la un pas de eliminare

Sport 16 Decembrie 2010 / 00:00 499 accesări

Atletico Madrid este în pericol sa rateze chiar şi ieşirea din grupe, deţinătoarea trofeului plătind tribut unui start modest de sezon. Pe lângă că are un meci foarte greu la Leverkusen, unde nemţii nu fac cadouri, Atletico mai are nevoie şi de... ajutorul norvegienilor de la Rosenborg Trondheim, echipă eliminată deja şi care a încheiat şi sezonul intern de ceva timp! Greu de crezut că Atletico va cîştiga, iar Rosenborg va obţine cel puţin un egal la Salonic, dar în fotbal s-au văzut şi “minuni”! Alte două locuri disponibile pentru 16-imi mai sunt în Grupele C şi G. În Grupa C avem meci direct pentru poziţia secundă calificantă, între OSC Lille şi La Gantoise, francezii având doar varianta victoriei pentru a obţine calificarea. Duel de la distanţă în Grupa G, cu AEK primind vizita unei echipe ruse intrate în vacanţă, după ce şi-a asigurat titlul în Rusia şi primul loc în grupa UEL, în timp ce RSC Anderlecht trebuie să învingă pe Hajduk şi… să spere la ajutorul celor de la Zenit!

Programul partidelor din această seară - ora 20.00, Grupa A: Red Bull Salzburg - Lech Poznan, Juventus Torino - Manchester City. Clasament: 1. Manchester City 10p, 2. Lech 8p, 3. Juventus 5p, 4. Red Bull 2p; Grupa B: Aris Salonic - BK Rosenborg, Bayer Leverkusen - Atletico Madrid. Clasament: 1. Bayer 11p, 2. Aris 7p; 3. Atletico 7p, 4. Rosenborg 3p; Grupa C: Levski Sofia - Sporting Lisabona, OSC Lille - La Gantoise. Clasament: 1. Sporting 12p, 2. La Gantoise 7p, 3. Lille 5p, 4. Levski 4p; ora 22.05, Grupa G: AEK Atena - Zenit St. Petersburg, Anderlecht Bruxelles - Hajduk Split. Clasament: 1. Zenit 15p, 2. AEK 7p, 3. Anderlecht 4p, 4. Hajduk 3p; Grupa H: Getafe CF - Young Boys Berna, VfB Stuttgart - BK Odense. Clasament: 1. VfB Sttugart 12p, 2. Young Boys 9p, 3. Getafe 4p, 4. Odense 4p; Grupa I: PSV Eindhoven - Metalist Kharkov, VSC Debrecen - UC Sampdoria. Clasament: 1. PSV 13p, 2. Metalist 10p, 3. Sampdoria 5p, 4. Debrecen 0p.



12