Deţinerea bombei atomice ar ameninţa securitatea Iranului, a declarat ministrul iranian al Afacerilor Externe, Mohammad Javad Zarif. Însă el a adăugat imediat că „poporul iranian nu va renunţa la drepturile sale în domeniul nuclear. Dar vom arăta lumii întregi că nu există vreo ameninţare din partea Iranului împotriva altor ţări. Singura ameninţare nucleară vine din partea regimului sionist”. Întrebat despre sancţiunile ONU şi cele adoptate de SUA şi state europene, care afectează dur ţara, Zarif a răspuns că „este necesar ca terenul să fie pregătit pas cu pas, prin negocieri raţionale, atenuarea şi anularea sancţiunilor pe termen mediu şi lung”. Sancţiunile occidentale în domeniile petrolier şi bancar, instituite de la începutul lui 2012, au redus cu jumătate exporturile şi veniturile petroliere, provocând o prăbuşire a monedei locale şi o inflaţie de aproximativ 40%.
Noul preşedinte iranian, Hassan Rohani, care a preluat funcţia pe 4 august, a declarat recent că va angaja negocieri serioase cu marile puteri în cadrul Grupului 5+1 (SUA, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania) în vederea soluţionării crizei nucleare, subliniind totodată că Iranul nu va renunţa la drepturile sale de netăgăduit, precum acela de a îmbogăţi uraniu. Rohani a promis şi mai multă transparenţă asupra programului nuclear, pentru a dovedi natura paşnică a acestuia. Iranul a anunţat că deţine, în prezent, aproximativ 18.000 de centrifuge destinate îmbogăţirii uraniului, principala sursă de îngrijorare a occidentalilor şi Israelului, care acuză Teheranul că încearcă să se doteze cu arma atomică, sub acoperirea programului nuclear civil.