Un condamnat deosebit de periculos era să evadeze, joi dimineaţă, de sub escorta gardienilor de la Penitenciarul Poarta Albă, în timp ce se afla la Judecătoria Mangalia. Florin Gîju, de 19 ani, se afla în instanţă ca parte civilă într-un proces intentat de alţi doi deţinuţi. Purtătorul de cuvînt al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Poarta Albă, insp. Gabriel Botezan, susţine că astfel de procese au loc în mod frecvent pentru că deţinuţii se reclamă reciproc, şi că ele constituie un bun prilej pentru cei încarceraţi de a se plimba în afara gratiilor. Potrivit purtătorului de cuvînt al Judecătoriei Mangalia, Anton David, se pare că tînărul de 19 ani a simulat că i se face rău la ieşirea din sala de judecată, motiv pentru care a fost descătuşat şi însoţit de gardieni la grupul sanitar al instanţei. Profitînd de un moment de neatenţie, deţinutul l-a lovit cu piciorul în piept pe unul dintre gardieni, după care a sărit pe fereastra de la etajul întîi în curtea interioară a Judecătoriei, a escaladat cele două garduri de siguranţă şi a fugit printre blocuri. În urmărire, au plecat imediat gardienii din escorta deţinutului, împreună cu sg. maj. Gabriel Vieru, jandarm care asigura paza instanţei. ”Cei doi gardieni de la Penitenciarul Poarta Albă au fost nevoiţi să tragă două focuri de armă în plan vertical, însă fugarul nu s-a speriat şi şi-a continuat deplasarea. Eu am observat că îi pot ieşi în faţă dacă ocolesc un bloc. Cînd m-a văzut în faţa lui, deţinutul s-a oprit, moment în care a fost imobilizat de ceilalţi doi gardieni şi încătuşat”. După ce a fost prins, Florin Gîju a fost transportat la închisoare, urmînd să fi cercetat pentru alte două noi infracţiuni: fugă de sub escortă şi tentativă de evadare. La nivelul penitenciarului Poarta Albă s-a demarat o anchetă pentru stabilirea modului în care deţinutul a reuşit să treacă de dispozitivul de pază.
Condamnat pentru uciderea şi violarea unei copile
Protagonistul evadării este una şi aceeaşi persoană care în urmă cu doi ani a omorît cu bestialitate o fetiţă de numai nouă ani, din 23 August, pe care a ademenit-o pentru a o tîlhări de un telefon mobil, după care a bătut-o cu pumnii şi picioarele, a violat-o şi i-a strivit capul cu un bolovan. Potrivit actului de inculpare, la sfîrşitul lunii martie 2006, cadavrul Iulianei a fost descoperit de nişte tractorişti, lîngă gardul cimitirului musulman din 23 August. Fetiţa avea capul băgat pe jumătate în pămînt şi zdrobit cu un bolovan cu diametrul de 44 de cm şi greutatea de peste 20 de kg. Presupusul asasin a fost prins de poliţişti la două ore de la comiterea faptei. Florin Gîju, de 17 ani a recunoscut cu seninătate uciderea copilei. El le-a povestit anchetatorilor, cu lux de amănunte, cum a ademenit-o pe fetiţă la marginea comunei cu intenţia de a-i fura telefonul mobil. Întrucît copila s-a opus din răsputeri, agresorul a început să o lovească cu pumnii şi cu picioarele, după care a violat-o şi a lovit-o în cap cu un pietroi. Potrivit procurorilor, tînărul a declarat că a mai apăsat de cîteva ori cu putere pe bolovan, pentru că a avut impresia că fata mai mişca şi a vrut să se convigă că este moartă. Florin Gîju a fost acuzat de omor calificat şi deosebit de grav şi trimis în judecată în stare de arest preventiv. Crima a fost pedepsită de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu 15 ani de detenţie. Gîju nu se afla la prima faptă de acest gen. În vara lui 2005, el a atacat o angajată SRI pe o stradă din Eforie, cu intenţia de a o tîlhări. Băiatul a lovit-o de mai multe ori cu o bîtă, fiind reţinut de un echipaj al Jandarmeriei.