Deţinuţi citaţi în procese fictive

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Un \"adevărat fenomen\"

Deţinuţi citaţi în procese fictive

Eveniment 20 Octombrie 2010 / 00:00 463 accesări

Şase din zece deţinuţi transferaţi în anul 2009 de la închisori la diferite instanţe din ţară au fost citaţi în procese fictive, potrivit reprezentanţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), care propun mai multe schimbări legislative. „Vă pot spune că 60% din numărul persoanelor private de libertate duse la instanţă în 2009 au fost acolo pentru procese fictive\", a declarat, ieri, directorul ANP, Ioan Băla, într-o conferinţă de presă organizată de Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului (GRADO). Băla a precizat că citarea în procese fictive, pentru hărţuire, este una dintre “armele psihologice” folosite de deţinuţi pentru a se intimida unul pe altul. “Dacă un deţinut are o problemă cu un altul sau dacă vrea pur şi simplu să scape de el dintr-o închisoare face în aşa fel încât să fie citat într-un proces în cealaltă parte a ţării, iar noi, ANP, suntem obligaţi să îl transferăm pe cel citat, pentru că are afaceri judiciare acolo”, a explicat Băla. Acesta a mai spus că, după ce a ajuns în noua închisoare, la primul termen al procesului, deţinutul transferat ajunge să constate că reclamantul şi-a retras plângerea. \"După care urmează imediat alta şi alta şi alta, iar noi suntem obligaţi să procedăm conform legii\", a continuat Băla. Directorul ANP a spus că principalele două măsuri pentru a contracara acest \"adevărat fenomen\" sunt modificarea procedurii de citare, astfel încât procesul să se judece la instanţa de executare a reclamatului, nu a petentului, şi, pe de altă parte, introducerea tehnicii care să facă posibilă audierea video online.

Taguri articol


12