Doi deţinuţi români au evadat în cursul nopţii de luni spre marţi dintr-un penitenciar elveţian, fiind daţi în urmărire generală, informează site-ul de ştiri 24heures.ch. Cei doi români, în vârstă de 33, respectiv 39 de ani, au evadat din penitenciarul Baden, situat ...
Decizia ministrului Justiției, Raluca Prună, de a-l numi interimar la conducea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) pe Marius Vulpe, directorul Penitenciarului Iași, locul în care au izbucnit protestele ce au cuprins treptat întregul sistem, este aspru criticată de jurnaliștii de la ...
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat duminică că revolta din penitenciare pare a fi o mişcare controlată, afirmând că afirmaţia ministrului Justiţiei, Raluca Prună, privind graţierea şi amnistia "a stimulat" reacţia în închisori. "Mie mi se pare o mişcare ...
Protestele deținuților au continuat vineri în 13 penitenciare din țară. La închisorile din Iași, Botoșani și Focșani, mai multe persoane private de libertate au făcut scandal. Acestea s-au urcat pe acoperiș pentru a manifesta împotriva condițiilor grele de detenție. Administrația ...
Diferite forme de protest ale deținuților au fost înregistrate, joi seara, în 15 din unitățile penitenciare, iar în alte 4 unități nu sunt astfel de manifestări, iar toți deținuții au acceptat hrana, potrivit unei situații transmise de Administrația Națională a Penitenciarelor ...
Protestele din penitenciarele din țară iau amploare. Un deținut a încercat să se sinucidă, alții au dat foc la hainele din celule, iar alte sute de indivizi încarcerați au continuat greva foamei! Persoanele private de libertate sunt nemulțumite în primul rând de condițiile de ...
Deținuții de la Penitenciarul Poarta Albă s-au alăturat persoanelor lipsite de libertate din alte închisori din țară într-un protest colectiv. Aceștia sunt în primul rând nemulțumiți de condițiile insalubre de detenție. „Am intrat în greva foamei și am protestat alături ...
Zeci de deţinuţi încarceraţi în Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa au intrat în refuz de hrană în semn de protest faţă de condiţiile din închisoare, iar rude ale unora dintre ei au protestat şi la poarta închisorii în semn de ...
Peste 200 de deținuți din Penitenciarul Botoșani au protestat, marți seară, în camerele de detenție, în semn de solidaritate cu colegii aflați în detenție în celelalte penitenciare din țară. Unii au refuzat masa de seară, iar alţii au bătut în gratiile geamurilor. Potrivit ...
Aproximativ 200 de deținuți ai Penitenciarului Poarta Albă au refuzat mâncarea și la masa de marți dimineață, după ce luni au intrat în greva foamei. „Într-adevăr, deținuții au refuzat să mănânce. Vor să-și manifeste în acest fel solidaritatea cu celelalte persoane ...
Mai mulți deținuți de la Penitenciarul Poarta Albă au ales să protesteze față de condițiile de detenție. Ruda unei persoane încarcerate a declarat, sub protecția anonimatului, pentru ziarul "Telegraf", că deținuții au intrat de luni în greva foamei. „M-a sunat vărul meu și ...
America este chiar țara tuturor posibilităților, pentru că, în timp ce lumea iese în stradă pentru a protesta împotriva polițiștilor care împușcă suspecții cu prea mare ușurință, mai mulți deținuți, cu alte cuvinte... suspecți deja condamnați, au salvat un gardian de la ...
Un scandal în toată regula a fost declanșat în urma unor acuzații lansate de un deținut al Penitenciarului Poarta Albă. Acesta susține că doi gardieni ai închisorii fac trafic de obiecte și substanțe interzise. Directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Cătălin Bejan, a ...
Lucrările științifice publicate sau invențiile și inovațiile brevetate de către o persoană condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de numărul acestora, se consideră maximum 20 de zile executate pe întreaga durată a executării pedepsei, a decis Guvernul. Noile proceduri ...
Autoritățile din Indonezia plănuiesc să execute 16 deținuți, luna viitoare, după sărbătoarea musulmană Eid al Fitr, pe listă fiind în special persoane condamnate pentru trafic de droguri, a declarat un purtător de cuvânt al Procuroului General din Indonezia. Oficialul indonezian a mai spus că ...
Alertă maximă în Craiova! Un incendiu violent a izbucnit la Penitenciarul de Maximă Siguranță, iar autoritățile au luat decizia de a evacua 200 de deţinuţi. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost intoxicate cu fum. Incredibil este faptul că incendiul a fost provocat ...