Deţinuţii sărbătoresc Crăciunul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Deţinuţii sărbătoresc Crăciunul

Justiție 23 Decembrie 2011 / 00:00 443 accesări

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, deţinuţii aflaţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă vor primi vizita IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care va veni însoţit de un cor de colindători. Evenimentul va avea loc la capela din incinta penitenciarului, unde peste 100 de persoane private de libertate vor asculta colinde de Crăciun interpretate de corul Arhiepiscopiei. „Tot în această perioadă, conducerea Penitenciarului Poarta Albă a acordat recompense, constând în permisiunea de a părăsi penitenciarul, pentru trei persoane private de libertate pe 25 decembrie pentru o zi şi pentru alţi doi deţinuţi o permisie de 24 de ore pe data de 31 decembrie. Pentru o persoană privată de libertate a fost înaintată către conducerea ANP Bucureşti propunerea cu permisiunea de a părăsi penitenciarul pentru trei zile, începând cu 31 decembrie”, se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii de Penitenciarul Poarta Albă. În perioada sărbătorilor de iarnă, respectiv în zilele de 25, 31 decembrie 201 şi 1 ianuarie 2012, deţinuţii aflaţi în custodia Penitenciarului Poarta Albă vor avea un meniu festiv. De asemenea, cu acelaşi prilej, conducerea Penitenciarului Poarta Albă va pune în practică măsurile specifice luate la nivelul sistemului administraţiei penitenciare, respectiv de difuzare în program non-stop a programelor TV, în perioadele 24– 27decembrie şi 31decembrie– 02 ianuarie 2012.

Taguri articol


12