Detonare controlată la Chimpex

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Detonare controlată la Chimpex

Justiție 24 Ianuarie 2007 / 00:00 1020 accesări

Pirotehniştii de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa au asistat, ieri, la detonarea unor blocuri de beton de la două macarale de uscat care aparţin operatorului portuar Chimpex SA. Potrivit directorului societăţii Chimpex, Ionel Mihalache, firma a efectuat această operaţiune deoarece cele două utilaje vechi de 30 ani au fost casate şi urmează să fie tăiate şi vîndute la fier vechi. „Fiecare dintre blocurile din beton ce au fost detonate aveau circa trei metri cubi şi erau la o înălţime de peste cinci metri. Fiind foarte sus nu se putea să intervenim cu pichamăre sau buldo-excavator. Mai exista varianta unui pichamăr electric însă ar fi fost foarte greu din cauza înălţimii la care trebuia să se lucreze şi ar fi durat şi foarte mult ca timp”, a declarat Ionel Mihalache. În aceste condiţii, dislocarea blocurilor de beton s-a făcut prin detonare. „Am apelat la serviciile unei firme specializate pentru a evita producerea unor evenimente nedorite”, a precizat directorul Chimpex. La rîndul său, purtătorul de cuvînt al ISU, lt. col. Andrei Niculae spune că pentru detonare nu a fost necesară o cantitate foarte mare de trotil pentru dislocarea bucăţilor de beton. „Pirotehniştii au făcut peste 50 de găuri în blocul care trebuia detonat şi au pus în fiecare cîte o sută grame material explozibil. În total au fost folosite aprox. şase kilograme de trotil”, a declarat lt. col. Niculae. El a adăugat că pentru a se evita producerea vreunui incident nedorit, o echipă de specialişti ai ISU a supravegheat toată operaţiunea, chiar dacă „actorii principali” au fost angajaţii unei firme private. După detonare, blocurile din beton au fost adunate şi transportate într-un alt loc pentru a elibera zona de operare.

Taguri articol


12