Câteva mii de barili de ţiţei au fost deversate, marţi, de-a lungul unui oleoduct din regiunea North Slope din Alaska. Cauza este supraîncărcarea unui rezervor ca urmare a deschiderii unei valve de la o staţie de pompare, a anunţat compania Alyeska, ce administrează conducta de petrol. Incidentul a avut loc la ora locală 10.30, în timpul unei operaţiuni programate de închidere a conductei şi unei verificări a valvelor staţiei de pompare pentru a depista eventuale deversări. Departamentul pentru Protecţia Mediului al statului Alaska a anunţat că valvele nu au putut fi controlate cu ajutorul unei baterii, odată ce a fost întreruptă alimentarea cu electricitate pe durata testelor realizate de compania Alyeska. Valva a fost închisă, oprind scurgerile, dar oleoductul este în continuare închis. Următoarele proceduri vor consta în eliminarea petrolului din zona de siguranţă, stabilirea cauzelor problemei şi repornirea oleoductului. Nu a fost deversat petrol în afara zonei de siguranţă. Doi coordonatori s-au deplasat, miercuri, din capitala Anchorage pentru a realiza o anchetă.
Staţia de pompare se afla în apropierea oraşului Delta Junction, la circa 160 de kilometri la sud de Fairbanks. Oficialii companiei Ayleska au precizat că rezervorul de siguranţă are o capacitate de circa 104.500 de barili. De asemenea, nu au existat persoane rănite şi staţia de pompare a fost evacuată.