Am pus ghilimele normale, nu ironice, cum mai obişnuiesc uneori, pentru că este vorba de un citat. Eu doar am împrumutat această expresie pentru titlul editorialului de faţă. Este vorba de o caracterizare formidabilă, prin puterea metaforei, pe care scriitorul şi ziaristul Emil Hurezeanu i-a dedicat-o, într-o emisiune de televiziune, lui Traian Băsescu.

Nu ştiu ce anume l-a supărat pe Emil Hurezeanu, dar tonul său trăda o anumită enervare. O fi trecut şi el, de curînd, fără să bag eu de seamă, în tagma „adoratorilor devoraţi”?!... Sigur că observasem de cîtva timp că ziaristul, preferat, altădată, pentru interviuri în exclusivitate la Cotroceni, a căzut în dizgraţia prezidenţială, dar nu ştiu nici astăzi pentru care motiv anume. Pînă la urmă, nici nu contează foarte mult cauza, deoarece asemenea trădări băsesciene faţă de adoratorii care devin cam rebeli s-au petrecut frecvent, în ultimii cinci ani. Aştept cu mare curiozitate ziua în care, asta ca să-i amestec de-a valma, „D.J. Băsescu” îi va devora pe Traian Ungureanu, Cezar Preda, Radu Morar sau Liviu Negoiţă, să zicem.

Acest preambul cam lung nu are alt scop decît acela de a vă îndrepta atenţia spre subiectul scurtei dezbateri de azi. Una dintre enigmele animalului politic Traian Băsescu este infirmitatea sau impotenţa afectivă de-a iubi cu adevărat pe cineva, în afară de poporul român… Staţi, nu vă grăbiţi să rîdeţi! Întîi am vrut să scriu „cu excepţia familiei sale”, însă m-am gîndit ironic că familia unui preşedinte de ţară este chiar naţiunea în fruntea căreia se află! Dar, aşa cum orice cap de familie îşi mai bate odraslele neascultătoare, tot aşa, Băsescu îşi devorează adoratorii. De data asta mă refer la fiica sa cea mică, Elena, pe care tatăl a aruncat-o într-o aventură politică sinucigaşă!

Un politician liberal a pus degetul pe rană şi a declarat că Băsescu „a făcut un experiment odios” cu Eba, încercînd să împuşte doi iepuri dintr-un singur foc. Pe de o parte, candidatura mezinei a fost menită să arate PD-L-ului că numele „Băsescu” este un „brand politic” fără de care democrat-liberalii n-ar fi putut pretinde astăzi că au „cîştigat” europarlamentarele. Pe de altă parte, Eba urmează să îi facă lobby tatălui său în Parlamentul European, ceea ce îl va ajuta pe Băsescu şi la a doua candidatură pentru prezidenţiale. Cînd am relizat că acest scenariu ar putea fi adevărat, chiar dacă rămîne, deocamdată, la nivelul „prezumţiei de vinovăţie”, eu, ca tată a două fete, m-am speriat. Să fii atît de cinic şi lipsit de scrupule cu propriul tău copil, avînd în vedere cît de repede sau uşor îşi poate rupe gîtul politic Eba, care nu străluceşte prin inteligenţă şi riscă să devină o victimă uşoară pentru politicienii versaţi, mi se pare impardonabil!

Mă gîndesc acum, într-o altă lumină, la scena din seara alegerilor, cînd Băsescu a sosit la sediul de campanie al fiicei sale, declarînd: „Am venit să-mi iau copilul acasă”… Îmbrăţişarea celor doi m-a emoţionat! Dar caracterizarea lui Emil Hurezeanu, împreună cu dezvăluirea politicianului liberal, tulbură această imagine. Oare există ac pentru cojocul electoral al „devoratorului de adoratori”?