O DECIZIE ISTORICĂ Uniunea Europeană (UE) afectată de criză, incapabilă să ajungă la un acord asupra bugetului său şi având păreri împărţite în plan diplomatic se prezintă divizată la Oslo, unde va primi Premiul Nobel pentru Pace. O serie de lideri europeni, inclusiv premierul britanic, David Cameron, au decis să nu ia parte la ceremonie, semn al lipsei de entuziasm faţă de proiectul european, chiar dacă UE se pregăteşte să primească, în vară, al 28-lea stat membru, Croaţia.

În ochii unei părţi a opiniei publice, UE a devenit ”un monstru birocratic”, iar partidele populiste şi eurosceptice prosperă aproape pe întregul continent. Atribuirea surprinzătoare a Premiului Nobel pentru Pace UE a provocat agitaţie, mai ales deoarece Europa se confruntă cu o criză care pune la încercare solidaritatea între ţările bogate din Nord şi ţările îndatorate din Sud, supuse unor cure severe de austeritate. O serie de laureaţi ai Premiului Nobel, între care arhiepiscopul sud-african Desmond Tutu sau liderul istoric al sindicatului polonez Solidaritatea, Lech Walesa, au contestat opţiunea Comitetului Nobel. În mod paradoxal, premiul este atribuit în Norvegia, ţară care a refuzat de două ori, prin referendum, să adere la UE.

UNITATE ÎN DIVERSITATE Reuniuni repetate şi uneori tensionate, care au avut loc din 2009, în încercarea de soluţionare a crizei datoriilor, au relevat dificultăţile cu care se confruntă cele 17 state ale Zonei Euro în a se înţelege. Grecia a fost salvată mulţumită solidarităţii, însă preţul pe care îl are de plătit este greu, la nivel social. Şi recentul eşec al şefilor de stat şi de Guvern UE cu privire la bugetul pentru perioada 2014-2020 a afectat imaginea UE. Un nou summit va încerca ajungerea la un compromis, la începutul anului viitor, însă poziţiile par ireconciliabile, în prezent. Spectacolul dezacordului a continuat după ce miniştrii de Finanţe ai UE s-au despărţit fără să ajungă la un acord asupra dosarului supervizării bancare, o primă etapă indispensabilă a unui proiect privind aprofundarea uniunii economice.

Nici în plan diplomatic UE nu reuşeşte să vorbească pe o singură voce, în pofida prezenţei unui Înalt Reprezentant UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton, a cărei sarcină este să coordoneze poziţiile statelor membre. Cel mai recent exemplu în acest sens a avut loc la votul Adunării Generale a ONU asupra acordării statutului de stat observator nemembru Palestinei. UE, care intenţionează totuşi să joace un rol-cheie în regiune, a avut poziţii divergente, 14 state, inclusiv Franţa şi Spania, au votat pentru, 12 s-au abţinut, între care Germania şi Marea Britanie, iar Cehia a votat împotrivă. ”Să nu fii capabil să adopţi poziţii comune în atât de multe dosare decredibilizează acţiunea europeană pe scena internaţională şi ne subminează influenţa”, a fost concluzia tristă a lui Didier Reynders, ministrul Afacerilor Externe al Belgiei, una dintre cele şase ţări fondatoare ale UE, în prezent ameninţată de spectrul separatismului. Adevărul este că Franţa şi Marea Britanie nu au nici cea mai mică intenţie de a-şi ceda mandatele de membru permanent în cadrul Consiliului de Securitate al ONU în favoarea unui mandat UE.