Primăria Medgidia va organiza, luni, 29 mai, o dezbatere publică privind proiectul de restructurare a zonei de nord. Întîlnirea, la care sînt aşteptaţi oameni de afaceri, reprezentanţi ai instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în zona nordică, alţi locuitori ai oraşului, va avea loc la Amfiteatrul Liceului "IMUM" şi va începe la orele 18.00. La dezbatere, participanţii vor fi consultaţi în privinţa sistematizării zonei de nord, prin demolarea unor construcţii improprii şi construirea unor noi imobile multietajate, avînd funcţiuni multiple: spaţii comerciale, prestări servicii, centru de afaceri, bănci. Proiectul mai cuprinde şi amenajarea unor spaţii verzi, precum şi reabilitarea celor existente. Se mai are în vedere îmbunătăţirea circulaţiei pietonale şi fluidizarea traficului rutier prin amenajarea unui sens giratoriu. "În acest moment, această zonă nu arată prea bine, este doar o aglomeraţie de magazine de toate culorile şi dimensiunile, precum şi de garaje amplasate haotic. A fost nevoie de un studiu şi o analiză îndelungată pentru a stabili nevoile şi priorităţile acestei zone, în care trăieşte un procent important din populaţia municipiului Medgidia", a declarat primarul Dumitru Moinescu.