Dezbatere publică pentru unificarea legislaţiei electorale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
USL

Dezbatere publică pentru unificarea legislaţiei electorale

Politică 18 Mai 2011 / 00:00 569 accesări

Viceliderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Bogdan Niculescu-Duvăz a declarat că până la sfârşitul sesiunii parlamentare, USL va supune dezbaterii publice un proiect de unificare a legislaţiei electorale, astfel încât sistemul de alegeri să fie acelaşi la locale ca şi la legislative. Duvăz susţine că este nevoie de o unificarea a sistemului electoral, astfel încât consilierii locali şi judeţeni să fie aleşi în aceeaşi manieră ca şi parlamentarii. ”Credem că la ora aceasta este necesar un fel de cod electoral, un întreg pachet privind alegerile din România, începând de la alegerile comunale, municipale şi terminând cu alegerea preşedintelui. Trebuie făcut un sistem coerent şi un sistem de reguli unic”, a declarat deputatul PSD. El a apreciat că nu este justificat ca aleşii locali să-şi ocupe funcţiile de pe liste, în condiţiile în care ei sunt cei mai apropiaţi de cetăţean. Acesta consideră că unificarea sistemului electoral trebuie făcută şi prin revizuiri ale actualei modalităţi de vot uninominal.



12