Telegraf Online - tag: dezbatere publică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ştiri despre dezbatere publică

Constantin: Facilităţile pentru copii, părinţi, vârsta a treia trebuie să fie într-o singură lege
1 iunie 2015 Constantin: Facilităţile pentru copii, părinţi, vârsta a treia trebuie să fie într-o singură lege

Facilităţile pentru copii, părinţi, natalitate şi vârsta a treia trebuie să fie cuprinse într-o singură lege, a declarat, luni, preşedintele PC, Daniel Constantin, care a anunţat lansarea în dezbatere publică a unui proiect a Legii familiei, care cuprinde şi o alocaţie pentru ...

Dezbatere publică pe tema reducerii poluării în aglomerările umane
20 mai 2015 Dezbatere publică pe tema reducerii poluării în aglomerările umane

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) a organizat cea de-a doua dezbatere publică din anul 2015 cu tema “Programul de măsuri pentru reducerea efectelor presiunilor cauzate de efluenţii de la Aglomerările Umane”, etapă necesară în procesul de elaborare al celui de-al doilea ...

Vom avea admitere la liceu?
20 mai 2015 Vom avea admitere la liceu?

Nici nu s-au acomodat bine cu prevederile ultimei legi a educației că reprezentanții ministerului de resort au pus la cale un nou proiect de lege, care va ajunge în dezbatere publică în iunie. Din nou, elevii și profesorii vor simți schimbarea și, din nou, ce era prezentat ...

Serviciul de salubrizare din Medgidia va fi concesionat
19 mai 2015 Serviciul de salubrizare din Medgidia va fi concesionat

Locuitorii din Medgidia sunt invitați, miercuri, la o dezbatere publică având tema „Delegarea gestiunii serviciului de salubrizare în municipiul Medgidia”. Discuția va avea loc în sala de ședințe a Primăriei, începând cu ora 16.00, și este deschisă ...

Dezbatere publică la Medgidia pe tema gestiunii salubrității în localitate
18 mai 2015 Dezbatere publică la Medgidia pe tema gestiunii salubrității în localitate

Primăria Municipiului Medgidia organizează miercuri, 20 mai, dezbaterea publică cu tema „Delegarea gestiunii serviciului de salubrizare în municipiul Medgidia”. Dezbaterea va avea loc în sala de ședințe a Primăriei, începând cu ora 16.00 și este deschisă ...

Guvernul pregătește suspendarea exportului de lemn
18 mai 2015 Guvernul pregătește suspendarea exportului de lemn

Războiul împotriva despăduririi României, deși început cu mulți ani de întârziere, pare să se ducă acum pe toate fronturile. În timp ce organizațiile non-guvernamentale scot în stradă mii de oameni pentru a manifesta împotriva defrișărilor ...

Exporturile de materiale lemnoase, suspendate până la 31 august
16 mai 2015 Exporturile de materiale lemnoase, suspendate până la 31 august

Guvernul vrea să interzică exporturile de buşteni, cherestea şi lemn de foc până la 31 august. De la 1 septembrie până la sfârșitul anului, vânzările se vor face doar însoţite de o licenţă de supraveghere. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat ...

Fiscul se mută pe net
16 mai 2015 Fiscul se mută pe net

Certificatul de atestare fiscală și adeverința de venit ar putea fi primite de contribuabili pe internet, prin intermediul aplicației ANAF Spațiul Privat Virtual. Potrivit unui proiect de ordin, lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP) ...

Proiectul legii vaccinării, aproape finalizat
13 mai 2015 Proiectul legii vaccinării, aproape finalizat

Comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii (MS) este aproape de finalizarea proiectului legii vaccinării, document care va rămâne în dezbatere publică atât cât va fi necesar, dar pentru care va prima opinia specialistului, a declarat, ieri, ministrul Sănătăţii, Nicolae ...

Sondele Exxon - OMV, „explorate“ în dezbatere publică
13 mai 2015 Sondele Exxon - OMV, „explorate“ în dezbatere publică

Societăţile ExxonMobil Exploration and Production Romania Ltd Nassau (Bahamas), sucursala Bucureşti, şi OMV Petrom SA au depus rapoartele privind impactul de mediu al proiectelor de foraj în Marea Neagră (deschiderea Nard 1, Pelican Sud 2 și Pelican Nord Est 1, situate pe platforma continentală a ...

O zi liberă pe an pentru ca părinţii să se poată îngriji de sănătatea copiilor lor?
12 mai 2015 O zi liberă pe an pentru ca părinţii să se poată îngriji de sănătatea copiilor lor?

Din 365 de zile cât are un an, aleşii noştri s-au gândit să acorde o zi pentru ca părinţii să se poată îngriji de sănătatea copiilor lor, fără obligația angajatorului de a plăti drepturile salariale. Această idee este prevăzută într-un proiect pus în dezbatere publică ...

Părinții ar putea avea o zi liberă pe an pentru verificarea stării de sănătate a copiilor
11 mai 2015 Părinții ar putea avea o zi liberă pe an pentru verificarea stării de sănătate a copiilor

Părinții și reprezentanții legali ai copiilor vor beneficia de una sau două zile libere pe an pentru îngrijirea sănătății copiilor, fără obligația angajatorului de a plăti drepturile salariale, prevede un proiect pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului ...

Vom avea 3 legi ale Educaţiei?
11 mai 2015 Vom avea 3 legi ale Educaţiei?

Nu ştim cât e utopie şi cât (vedeţi şi dvs. ce rimează cu „utopie”) altceva. Ministrul Educaţiei vrea să schimbe în totalitate Legea Educaţiei şi să o înlocuiască cu... alte trei? Aceasta ar fi una dintre variante. Concret, ieri, ministrul Educaţiei, Sorin ...

„Vrem toți în Europa, dar știm unde ne ducem?“
11 mai 2015 „Vrem toți în Europa, dar știm unde ne ducem?“

ȚINTĂ FĂRĂ FOAIE NU SE POATE Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, apreciază că trasarea unei foi de parcurs pentru aderarea la zona euro este mult mai importantă decât data-ţintă de intrare, iar în lipsa acesteia, dezbaterile pentru 1 ianuarie 2019 nu-și au rostul, ba chiar sunt ...

Cernavodă are două
9 mai 2015 Cernavodă are două "turnuri" Pisa

Celebrul turn înclinat din Pisa are mai mulți frați în orașul constănțean Cernavodă, unde un întreg cartier a luat-o la vale, iar două clădiri s-au înclinat cu zeci de centimetri. Este vorba despre blocurile E2 și E4, situate pe strada Panait Cerna din cartierul ...

Iohannis: „Conducerea ICR se schimbă pe șest; mă îngrijorează”
28 aprilie 2015 Iohannis: „Conducerea ICR se schimbă pe șest; mă îngrijorează”

Președinte Klaus Iohannis s-a declarat îngrijorat astăzi de faptul că la Institutul Cultural Român (ICR) conducerea este schimbată "pe șest", arătând că această instituție trebuie scoasă din zona trocurilor politice. "ICR este o instituție care ține de ...

1...910111213...83
12