Dezbaterea pe gazele de şist aţâţă regizorii unul împotriva altuia

Eveniment 16 Octombrie 2013 / 00:00 878 accesări

Boom-ul gazelor de şist a început undeva în jurul anului 2000, în SUA. Zece ani mai târziu, 20% din producţia de gaze naturale a Statelor Unite era dată de gazul de şist. O creştere uluitoare, care ar trebui să continue pentru cel puţin încă 30 de ani dacă previziunile Administraţiei americane pentru Informaţii în Energie se vor dovedi corecte. Din anul 2008, o amplă confruntare publică a început să umbrească revoluţia încă fragilă a industriei de petrol şi gaze: fracturarea hidraulică a intrat în atenţia opiniei publice ca o activitate periculoasă, care trebuie să fie intens supravegheată, ba chiar interzisă, pentru a preveni orice daune posibile asupra mediului.

Fracturarea hidraulică (fracking, aşa cum a fost popularizată) este una dintre tehnologiile reînviate de inovaţiile recente şi care a făcut ca exploatarea gazelor de şist să devină eficientă din punct de vedere economic. Termenul a devenit de asemenea, din ce în ce mai mult, echivalentul unei înjurături şi cuvântul-cheie împotriva căruia se întâlnesc contestatari de toate facturile. În 2010, un film documentar numit „Gasland“ a făcut ca toate aceste voci să fie auzite.

„Gasland“, partea a doua şi criticile

Filmul s-a născut în 2008, ca o iniţiativă independentă, cu buget redus, a explicat Josh Fox, scenaristul şi regizorul filmului. Ideea i-a venit după ce o companie de gaze naturale i-a oferit familiei sale 100.000 de dolari ca să arendeze un teren din Pennsylvania, pentru foraje în căutarea gazelor. Documentarul a fost realizat în aproximativ optsprezece luni, timp în care au fost filmate aproximativ 200 de ore de material brut, din care au rezultat 107 minute de proiecţie.

Apreciată pentru sensibilitate şi impactul asupra publicului, pelicula a câştigat premii la numeroase festivaluri de film, printre care un premiu Emmy (2011) şi Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film Sundance (2010). Documentarul a câştigat o audienţă cu mult mai largă după ce a fost difuzat de reţeaua de televiziune prin cablu HBO.

Continuarea s-a numit „Gasland 2“, a fost lansată în aprilie 2013, la Festivalul de Film Tribeca, şi a fost, de asemenea, difuzată de HBO.

Cele două filme au inspirat, la rândul lor, abordări critice, precum „Truthland“ (2012) şi „Fracknation“ (2013). Acestea din urmă au venit cu perspectiva opusă cu privire la impactul pe care industria gazelor de şist îl are asupra oamenilor şi mediului. De asemenea, au adus nenumărate corecţii în legătură cu faptele şi cifrele invocate în „Gasland“ pentru cucerirea publicului.

Reproşul cel mai frecvent adus filmelor „Gasland“ este denaturarea faptelor, prin refuzul de a cita toate părţile şi ignorarea datelor care infirmă teza asumată. A urmat, deci, un potop de dezvăluiri, corecţii şi demitizări ale afirmaţiilor lansate în „Gasland“.

După care totul a devenit personal! În 2010, Josh Fox a fost confruntat în public cu anumite informaţii pe care a ales să nu le includă în documentarul său. Cel care l-a înfruntat a fost un alt regizor, numit Phelim McAleer. McAleer l-a obligat pe Fox să admită că a considerat lipsit de relevanţă faptul că una dintre cele mai frapante scene din „Gasland I“ - apa care ia foc în bucătărie - a fost prezentată într-o manieră incorectă. Fox a prezentat imaginile drept dovada zdrobitoare a pericolelor pe care le presupune fracturarea hidraulică. De fapt, fenomenul este cunoscut de sute de ani şi nu are nicio legătură cu fracturarea hidraulică.

Povestea gazelor de şist se transformă în telenovelă

Conflictele şi serializarea nu sunt nici pe departe singurele trăsături care indică faptul că prezentarea populară a industriei gazelor de şist este, de fapt, o ficţiune bine regizată. Observăm, de asemenea, utilizarea intensivă şi aproape exclusivă a abordărilor emoţionale (atât în „Gasland“, cât şi în „Truthland“). Avem apoi „descoperirile neaşteptate“, controversele şi conspiraţiile.

De fapt, cele mai multe dintre afirmaţiile din „Gasland I“ au fost puternic criticate şi demontate cu argumente şi cifre de către instituţiile oficiale americane, asociaţiile profesionale şi experţi recunoscuţi. Multe dintre aceste argumente au fost respinse în bloc în „Gasland“, partea a doua, ca fiind parte a unei ample conspiraţii în care politicieni, oameni de afaceri, reglementatori corupţi şi experţi cumpăraţi complotează pentru a permite explorarea gazelor de şist cu orice risc.

Şi mai sunt personajele recurente! Aceleaşi familii sunt prezentate în ambele filme „Gasland“, în timp ce unii experţi migrează din „Gasland“ în „Fracknation“, pentru a veni cu clarificări asupra poziţiilor exprimate anterior. La rândul său, filmul „Truthland“ are în prim-plan o femeie care pleacă „în căutarea adevărului“, după ce a fost speriată de dezastrul descris în „Gasland I“ că s-ar fi produs într-o localitate apropiată.

Staruri, mulţimi, lacrimi şi averi

Josh Fox a devenit faimos în toată lumea după primul său film dedicat gazelor de şist. El a obţinut respect şi finanţare, precum şi uralele mulţimii. A reuşit să fie arestat de trei ori, pe durata filmărilor la „Gasland II“, după care a explicat: „Nu-mi place să fiu arestat, dar nu e aşa de rău atunci când vorbim despre o formă de nesupunere civică lipsită de violenţă“.

Fox a atras atenţia unor sponsori puternici, astfel că a reuşit să-şi promoveze filmele, iar banii pe care i-a primit explică în parte succesul său mass-media.

La rândul său, Phelim McAleer se prezintă ca un cavaler al adevărului care se confruntă cu „ameninţări, poliţai şi procese inventate, pentru a obţine răspunsuri de la extremiştii verzi“. Şi-a început aventura de distrugere a afirmaţiilor false care apar în „Gasland“ provocându-l pe Fox în timpul unei conferinţe de presă, după care a reuşit să strângă peste 200.000 de dolari printr-o campanie de crowdfunding lansată pe Kickstarter. Astfel, McAleer a încercat să evite ca munca sa să fie taxată drept propagandă pro-gaze de şist.

Şi totuşi, independenţa ambilor regizori este pusă la îndoială. Banii marilor companii de petrol (grupuri de lobby) se întâlnesc cu banii marilor ecologişti (precum contribuţiile din partea Park Foundation sau sprijinul HBO).

Seria de filme având în prim-plan gazele de şist va fi discutată în direct la The Money Channel, vineri, de la ora 17, într-o emisiune moderată de Constantin Rudniţchi, avându-i alături pe trei dintre experţii români în economie şi industrie extractivă.